Simona Halep lovește din nou pe plan financiar! Cu cât va fi recompensată și de ce

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-10-2017 16:34

Actualizat: 02-10-2017 19:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, obține un nou AS pe plan financiar. După participarea la turneul de la Beijing, sportiva de 26 de ani primește un bonus de la WTA, dat fiind că a jucat la toate turneele Premier Mandatory (4) şi la 4 din cele 5 turnee Premier 5.


Astfel, Simona va primi bonusul care li se oferă jucătoarelor din top 10. În cazul în care, Halep va fi pe 2 sau 3 în clasamentul WTA de final de an, va încasa 600.000 de euro. Dacă va termina pe 4 sau 5, îi vor intra în conturi 400.000 de euro.


Mai mult, în cazul în care Halep va scrie istorie şi va ajunge numărul 1 mondial, atunci va primi nu mai puţin de 900.000 de euro. Dacă ar fi participat şi la Dubai, suma ar mai fi crescut, pentru Simona, cu încă 100.000 de euro, pentru locurile 1 şi 2 sau cu 50.000 de euro pentru locurile 3, 4 sau 5.


Turnee Premier Mandatory:
 Indian Wells, Miami, Madrid şi Beijing

Turnee Premier 5: Dubai, Roma, Cincinnati, Toronto/Montreal şi Wuhan

19.181.450 de dolari câştigase Simona din tenis, în carieră, înainte de turneul de la Beijing. 3.720.662 au fost adjudecate doar în 2017, scrie Digisport.ro.

Vezi și Foarte interesant! Ce FIRMĂ deține soția unui adjunct SRI din „era” Coldea

Prima apariție a lui Pomohaci după ce s-a vehiculat că s-a spânzurat: Unde a cântat și câți bani a cerut

Orgie de nedescris într-un cunoscut oraș din România: Cum se dezbrăcau de sutană și ce lucruri revoltătoare făceau pentru bani
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri