Potrivit acestora, firmele vor face concediere masive. Ordonanța cu foarte multe măsuri fiscale aprobată de Guvern la finalul anului trecut va avea efecte majore și asupra populației. Cel puțin asta susțin sindicaliștii, care declară că unele firme vor face disponibilizări.
Taxa impusă de Guvern pe activele bancare, aplicabilă de luna aceasta, va fi decisă în funcţie de nivelul ROBOR. Acest indicator a scăzut în ultimele zile. Analiştii susţin că scăderea nu se datorează ordonanţei, ci scăderii preţurilor din ultimele luni. Pe termen mediu însă, analiştii se aşteaptă la o frânare a creditării, informează Știrileprotv.ro.
Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari: ”În condiţiile în care avem şi plafonarea gradului de îndatorare şi creşterea costului de finanţare din cauza acestei taxe pe sectorul bancar care va fi transpusa pe consumator, cred că va fi din ce în ce mai greu să obţină un credit.”
Taxa pe bănci ar putea însemna, pentru firmele mici, care reprezintă jumătate din economie, că va fi din ce în ce mai greu să-şi finanţeze investiţiile prin împrumuturi. Asta ar putea duce la concedieri, susţin sindicaliştii.
Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa: “Impactul va fi ca mulţi din angajatori ca să-şi rezolve temporar problemele pur şi simplu vor diponibiliza masiv de-a lungul lunii ianuarie pentru a-şi adapta structura bugetului la noile condiţionări financiare care le sunt impuse”
Vezi și Surpriză! Ce afacere deține nouă șefă a ANAF – Cu ce sumă importantă s-a ales Mihaela Triculescu
Atenție! Cum se acordă moștenirile începând din acest an
EXCLUSIV Omul amenințat de Dragnea cu demiterea nu știe legea! Declarație uluitoare


















