Nemulțumiți de majorările salariale propuse de Ministerul Sănătății, aproximativ 5.000 de cadre medicale au participat luni la un amplu protest în Capitală. Momentan, cererile acestora nu au primit niciun răspuns din partea Guvernului, astfel că sindicaliștii din Sănătate sunt gata de noi proteste, ba chiar de grevă generală.
(CITEȘTE ȘI: Cristian Popescu Piedone îl umilește pe Nicușor Dan! Ce a putut spune despre actualul primar al Capitalei!)
Guvernul e pus sub presiune totală de sindicaliștii din Sănătate
Mihaela Zaharia, vicepreședintele Federației sindicale Solidaritatea Sanitară, a anunțat că toți cei care au participa luni la protestul din București își doresc o întâlnire cu reprezentanții Guvernului, pentru a discuta nivelul veniturilor din sistemul sanitar. Totodată, aceasta a amintit că încă din data de 31 ianuarie, angajații din Sănătate au notificat Guvernul cu privire la iminența declanșării unei greve generale.
„Noi sperăm să avem o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului. Nu cerem nimic în plus, cerem doar actualizări, aşa cum au promis prin legea salarizării, cea veche.
Greva generală este ultima etapă a manifestărilor pe care o federaţie sindicală le poate efectua pentru a-şi susţine membrii. Am pornit cu proteste, ne-am asociat şi cu alte federaţii, care între timp au renunţat. Ni se flutură informaţii că noua lege a salarizării va aşeza veniturile tuturor angajaţilor din sănătate pe un făgaş mai bun”, a declarat Mihaela Zaharia, vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
Mulți medici au renunțat la gărzi
În plus, Mihaela Zaharia a explicat că foarte mulți medici au renunțat la a face gărzi din cauza faptului că veniturile lor nu au fost actualizate. Aceasta a subliniat totodată că angajații din Sănătate muncesc la fel de mult, însă doresc să fie respectați de guvernanți.
„În prezent, gărzile medicilor sunt plătite cu tariful orar raportat la salariile din 2018. Asta înseamnă că două gărzi sunt plătite la preţ de una. Este şi umilitor pentru noi. Iar în timpul sărbătorilor, se întâmplă acelaşi lucru, plata orelor se face la jumătate.
Ar trebui ca guvernanţii să înţeleagă: noi nu facem rabat la muncă, muncim la fel de mult. Niciodată nu vom da pacienţii deoparte, dar avem nevoie să fim respectaţi”, a explicat vicepreşedintele Federaţiei sindicale Solidaritatea Sanitară.
Principalele revendicări ale angajaților din Sănătate
Principalele revendicări ale participanților la mitingul organizat luni în București sunt:
- Respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale în funcție de inflație;
- Asigurarea unei creșteri reale a veniturilor salariale (creșterea puterii de cumpărare a salariilor) a angajaților din sănătate;
- Plata unei recompense corecte pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiții de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc., pentru sacrificiul personal și al vieții de familie pe care-l fac lucrând în ture și în zilele libere/de sărbători legale.
(NU RATA: Victima Monicăi Macovei primește o lovitură în plin. Ce se întâmplă cu procesul din data de 9 aprilie)


















