Bugetul public consolidat a pierdut enorm în anul 2018, ca efect al aplicării OUG 79/2017, care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, iar un număr considerabil de salariaţi au înregistrat reduceri ale veniturilor nete şi se situează într-o poziţie de risc de reducere a salariului net, informează Blocul Naţional Sindical (BNS).
"(...) la 4 luni de la punerea în aplicare a OUG 79/ 2017, putem sintetiza efectele acestui act normativ după cum urmează:
bugetul public consolidat, conform Programului de Convergenţă 2018 (raport elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul procesului Semestrului European), pierde 2,38 miliarde de lei, în 2018, ca efect al aplicării OUG 79/2017. Un număr considerabil de salariaţi au înregistrat reduceri ale veniturilor nete, alţii se situează într-o poziţie de risc de reducere a salariului net. Fenomenul de aplatizare a ierarhiilor salariale s-a accentuat, ponderea contractelor individuale de muncă cu timp complet încheiate cu un salariul de bază brut egal cu salariul minim a atins un nou record", susţin reprezentanţii BNS, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale a rămas în continuare în aceeaşi formă, "nici măcar nu există o iniţiativă legislativă" în acest sens.
De asemenea, companiile care împreună adunau mai mult de 50% din datoriile restante la bugetele de asigurări sociale au continuat să acumuleze datorii.
"Efectele OUG 79/2018 vor continua să se manifeste, pe termen scurt primii vizaţi vor fi salariaţii aflaţi în concedii medicale dar şi cei ce beneficiază de scutire la plata impozitului pe venit, pentru care avem perioade de tranziţie ce se vor închide în cursul acestui an. Mecanismele de protecţie create de Guvern s-au dovedit a fi ineficiente, în plus au indus mai multă tensiune în piaţa muncii", au menţionat sindicaliştii.
De la 1 ianuarie, este în vigoare Ordonanţa 79/2017 care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Vezi şi EXCLUSIV! Documente oficiale! Ce se întâmplă cu cercetările privind presupusa faptă de luare de mită a unui important șef din Poliție
Lovitură pentru clienţii Telekom: Pentru ce serviciu ar putea fi suprataxaţi
Decizie majoră referitoare la Antena 3! Trustul Intact a făcut acest anunţ
Sindicaliştii trag un semnal de alarmă: Ce sumă colosală s-a pierdut în urma transferului contribuţiilor
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



