Un proiect normativ lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei arată situația gravă a două mine importante din România. Acestea își vor opri producția în data de 31 decembrie 2018, dar vor fi închise în 2020-2021. Este vorba despre mina din Vale Jiului, Lonea și Lupeni.
"În perioada octombrie 2016 - martie 2017 au existat întârzieri legate de viteza de avansare a abatajelor aflate în exploatare la EM Lupeni datorate în special unor accidente tectonice, şi anume apariţia unor falii şi a unor infiltraţii de apă intempestive, care au condus la prelungirea termenelor stabilite pentru finalizarea exploatării rezervelor pregătite la EM Lupeni. De asemenea în cursul lunii mai 2017 la EM Lupeni în proximitatea unui abataj aflat în exploatare au apărut fenomene de autoîncălzire a cărbunelui fapt pentru care au fost întârziate lucrările de exploatare a cărbunelui şi se lucrează la lichidarea acestui fenomen în vederea continuării activităţii de producţie în condiţii de securitate. Acest lucru a determinat prelungirea termenului de exploatare a cărbunelui în zona abatajului menţionat anterior până la epuizarea resurselor de cărbune pregătite. Urmare aspectelor prezentate mai sus rezultă necesitatea prelungirii duratei de exploatare la EM Lupeni până la finele anului 2018”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului normativ.
EM Lonea şi EM Lupeni sunt printre cele mai vechi exploatări miniere din bazinul carbonifer al Văii Jiului, având o structură de lucrări miniere extinsă pe mai multe niveluri de exploatare cu mai multe incinte care şi-au pierdut utilitatea odată cu creşterea adâncimii de exploatare a cărbunelui.
Vezi și CAPĂT de linie! Ce cunoscută bancă DISPARE din România
Ca urmare a acestui fapt „s-a constatat în ultima perioadă agravarea fenomenelor de subsidenţă, şi anume deformări ale suprafeţei datorate exploatării cărbunelui efectuate în subteran, care au determinat modificări ale Planurilor de încetare a activităţii atât pentru EM Lonea cât şi pentru EM Lupeni. Această situaţie a dus la decalarea termenelor de închidere a unităţilor miniere după finalizarea activităţii de producţie stabilită pentru data de 31 decembrie 2018”, se menţionează în document.
Iniţiatorii proiectului au constatat că prelungirea termenelor de închidere subterană este necesară astfel: EM Lonea până la finele anului 2020, iar EM Lupeni până în luna iulie 2021.
Pe de altă parte, pentru a accesa ajutorul de stat acordat conform legislaţiei europene, CEH SA (Complexul Energetic Hunedoara) a întocmit noul Plan de închidere şi documentaţia de finanţare a costurilor de închidere pentru cele două exploatări miniere. Aceste documentaţii au făcut obiectul Renotificării transmise la Comisia Uniunii Europene.
Noul Plan de închidere prevede ca încetarea activităţii de producţie pentru EM Lonea şi EM Lupeni să fie data de 31.12.2018.
Valoarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor neviabile a fost fundamentată în conformitate cu Decizia 2010787/UE şi Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final. „Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, cu modificările şi completările ulterioare, monitorizarea aplicării Deciziei CE nr.787/2010 revine Ministerului Energiei”, se mai arată în document.
Vezi și Kaufland încasează o mega-lovitură: Ce a lansat rivalul Carrefour- Este o premieră în România
Ministerul Energiei va monitoriza, potrivit proiectului, nivelul de acordare al ajutorului de stat astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decît preţul cărbunelui de o calitate similară provenit din terţe state.
Potrivit proiectului, ajutorul de stat - în sumă totală de 184,3 milioane de lei pentru anul 2018 - va fi suportat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, astfel:
- pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă se acordă ajutor de stat în sumă de 116,5 milioane de lei, destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente;
- pentru acoperirea costurilor excepţionale se acordă ajutor de stat în sumă de 67,7 milioane de lei reprezentând ajutor de stat pentru acoperirea costurilor excepţionale;
- justificarea costurilor se face în baza decontului justificativ după modelul prevăzut în anexa nr.1 la proiectul de act normativ.
Vezi și Pericol pentru RCS & RDS! Mișcarea neașteptată a UPC
Situația se agravează! Două mine urmează să se închidă- Ce se va întâmpla cu minerii
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octActual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



