Primarul general al Capitalei susține că retragerea lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD-ului ar fi bine-venită, dacă acesta nu își schimbă modul de lucru.
"Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu alţi colegi. Din punctul meu de vedere, da (ar trebui să facă un pas în spate, n.r.). (...) Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu nimeni, nu am cerut acceptul nimănui. Ori schimbă modul de lucru şi renunţă la a se mai consulta doar cu două-trei persoane - multe care nici nu fac parte din Guvern - deci ori schimbă total modul de lucru, dar nu cred că poate să lucreze în acest sens, pentru că ar fi făcut-o - dacă poate, ar fi minunat - dacă nu, cred că o retragere ar fi benefică pentru partid, dar nu atât mai puţin pentru partid, cât pentru ţară", a precizat Firea, întrebată fiind dacă Liviu Dragnea ar trebui "să facă un pas în spate", a spus Firea la TVR 1, potrivit Agerpres.
În ce priveşte persoanele cu care se consultă Dragnea, Firea a menţionat că sunt "câţiva apropiaţi", mai mult din afara partidului, iar apropiaţii din interiorul partidului sunt "din ce în ce mai puţini".
"În ceea ce priveşte propunerile legislative sau iniţiativele guvernamentale care sunt cu impact public, care sunt mai sensibile, care trebuie comunicate şi explicate în mod public, cred că ar fi fost mult mai înţelept şi democrat să discute anterior cu membrii BPN, cu membrii Comitetului Executiv, pentru a găsi cele mai bune soluţii. A crede că doar un consilier sau a crede că doar un consultant deţine adevărul absolut nu este în regulă. De ce? Pentru că întreaga echipă suferă. Nu acei consilieri sau nu acei consultanţi decontează, ci noi toţi, ca echipă. (...) Este nedemocratic ca vicepreşedinţii partidului şi membrii comitetului executiv să afle lucruri importante despre Guvern şi Parlament de pe surse, de pe site-uri", a afirmat Firea.
Potrivit acesteia, sunt mulţi membri ai PSD, chiar vicepreşedinţi, care după căderea Guvernului Tudose au aflat "pe surse" sau din presă care sunt candidaţii pentru funcţia de premier. Firea a adăugat că acest lucru "nu este normal".
"Seara a propus-o pe doamna Carmen Dan. Pentru că au fost câţiva colegi pe care i-a chemat şi s-au opus, a schimbat cu doamna Dăncilă, dar restul, practic, aflau pe surse", a declarat ea.
Întrebată de ce s-au opus membrii PSD consultaţi unei nominalizări a lui Carmen Dan, Firea a răspuns că nu a fost de faţă, dar că aceştia i-au spus că "nu poate fi tot Guvernul de la Teleorman".
"Doamna Dăncilă, având această anvergură europeană, nu a fost considerată ca o exponentă a judeţului Teleorman. S-a considerat că este un europarlamentar român, la al doilea mandat, cu o relaţie bună la Bruxelles cu oameni politici influenţi din Europa. Spun sincer că am susţinut-o şi că Bucureşti a fost prima organizaţie, împreună cu Ilfov, care i-am acordat public susţinere şi chiar nu regret acest lucru", a declarat Firea, potrivit Digi 24.ro.
ȘOC! Primarul Capitalei cere demisia lui Liviu Dragnea. Ce a mai adăugat acesta
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

22:30Politica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

16:29Actual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

13:08Actual
[P]Investițiile, pe plan secund în 2026? Porțile tip rulou Alexiana rămân o opțiune pentru companii

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie



