Șocant! În loc să dispară, pensiile speciale se înmulțesc! Proiect incredibil al PSD

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 01-03-2019 10:46

Actualizat: 01-03-2019 10:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În loc ca pensiile speciale să dispară, acestea se pot înmulți considerabil, în urma unui proiect de lege depus de trei parlamentari ai Partidului Social Democrat.


Îcazul secretarului general al Camerei Deputaţilor, suma poate depăşi 16.000 lei. Este cel mai bine plătit funcţionar din Casa Poporului. În plus, unii șoferi ai parlamentarilor ar putea ajunge la pensie cu un venit mai mare decât cel din salariu. Ar putea câștiga și 200 de lei în plus, la pensia de serviciu, scrie
Digi24.ro.

Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea sunt cei trei social-democraţi care au propus majorarea. Proiectul lor a trecut deja de Senat, fără dezbatere, pentru că a fost adoptat tacit. De unde vor veni banii însă? O necunoscută inclusiv pentru Guvernul României, care nu susţine proiectul.


În an electoral, funcţionarii din Parlament primesc o veste bună. Vor avea o bătrâneţe mai uşoară, le promite PSD. Ei deja primesc pensie specială, doar că aceasta nu creşte în funcţie de majorările aplicate, an de an, la salariul de bază. Corecţia a fost făcută printr-un proiect de lege adoptat de Senat: „pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar, aflat în activitate.”


Eugen Nicolicea, iniţiatorul legii: „Am solicitat acest lucru pentru că erau dezavantajaţi raportat la alţi funcţionari.”

Proiectul e acum la Camera Deputaţilor, for decizional. Se vor pronunţa asupra lui aleşii din Comisia pentru Buget-Finanţe, Drepturile Omului, Administraţie Publică şi Juridică. Apoi Comisia pentru Muncă va vota un raport, ca recomandare pentru plen.

Nicuşor Halici, preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor: „Cred că e o discuţie care trebuie dezbătută, vedem care sunt fundamentele, nu ştiu. (Reporter: Nu va îngreuna bugetul?) Păi oricum îl îngreunează şi astăzi.”

Cel mai bine plătit funcționar din Parlament este Secretarul General. Va primi o pensie specială de 16.000 lei. În timp ce un șofer angajat la Camera Deputaților va avea o pensie specială de peste 3.700 lei, în condițiile în care astăzi câștigă puțin peste 3.400 lei.

Vezi și Lovitură pentru toți clienții RCS&RDS! Ce se întâmplă în această noapte

Lovitură puternică pentru acești români! Se scumpește de la 1 martie

EXCLUSIV Cine are cea mai mare pensie din România! Sumă halucinantă – Pensia i-a explodat în 2019

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri