„Doamnă Viorica DĂNCILĂ - Prim ministru al României, va rugăm să ne acordați tot sprijinul pentru a recupera sumele de care avem nevoie pentru Comemorarea Eroilor Martiri și marcarea cum se cuvine a celor 30 de ani de la Victoriei Revoluției Române din Decembrie 1989”, se arată într-o adresă a institutului, semnată în locul lui Iliescu de directorul general Gelu Voican Voiculescu, și trimisă către Senat.
Printre altele, institutul condus încă de la înființare de Ion Iliescu, vrea să tipărească albume foto de câte 184 de pagini, să organizeze un simpozion la care să invite zeci de străini, inclusiv ziariști, organizarea unui concert la Ateneul Român, un film documentar de 50-60 minute in format HD, film care cuprinde marturii si imagini de la izbucnirea revoluției în Timișoara, dar și o expoziție foto și un muzeu virtual. În total, peste 1,1 milioane de lei.
Potrivit legii, IRRD „are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre”.
Vezi și
Lovitură pentru polițiști! Ordinul ministrului de Interne a fost publicat în Monitorul Ofical
Vești pentru mii de șoferi! Unde vă puteți contesta amenzile primite – Măsură adoptată de Senat
Adio ‘execuțiilor’ din Poliție? Propunerea care desființează jocurile din MAI
















