Fostul președinte Traian Băsescu lansează un apel către Coaliția PSD-ALDE și cere schimbarea imediată a Guvernului Dăncilă.
Conform senatorului PMP, actualul Executiv nu mai poate repara în timp util imaginea țării și se recomandă schimbarea acestuia, chiar dacă următorul Guvern va fi condus tot de către PSD.
„Dacă ţineţi la România, schimbaţi guvernul !
La Bruxelles şi în toate cancelariile europene importante, atmosfera despre România, imaginea ţării şi încrederea în România sunt extrem de deteriorate .
Chiar dacă PSD, ALDE şi Guvernul Dăncilă ar lua decizia să-şi schimbe fundamental atitudinea, procesul de recredibilizare ar lua un timp îndelungat iar ţara nu mai are acest timp la dispoziţie . Înţelegeţi că ţara a deraiat datorită guvernării.
Soluţia politică este schimbarea imediată a guvernului fie el condus tot de PSD, dar cu miniştri noi, buni cunoscători ai problematicii europene . În guvern ar trebui să fie cei mai buni oameni din politica românească, iar guvernul ar trebui să fie liber de orice influenţă din partea lui Dragnea şi a lui Vâlcov .
Instalarea unui nou guvern la Bucureşti ar relansa speranţa partenerilor că România va reveni pe traictoria normală. Ştiu bine care este abordarea europenilor şi înţeleg perfect că aceasta este soluţia. Vă asigur că un nou guvern poate discuta cu Comisia Europeană şi soluţiile de succes pentru preşedinţia rotativă a UE dar şi observaţiile din raportul MCV în timp ce Guvernul Dăncilă nu mai poate discuta nimic cu nimeni în Europa.
Dacă ţineţi la România, schimbaţi guvernul!”, scrie, pe Facebook, Traian Băsescu.
Vezi și Lovitură în plin dată de Guvern, pentru mii de români! Nu vor primi nici în 2019 acești bani promiși de ani buni
Răsturnare spectaculoasă de situație în privința Elenei Udrea! Când ar putea fi eliberată
Guvernul a hotărât! Milioane de pensionari sunt vizați-Ce se va întâmpla cu varsta de pensionare
Solicitare urgentă a lui Traian Băsescu: 'Dacă țineți la România, schimbați Guvernul'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-11-2018 23:45
Trending

08:51Actual
Milionara de la Pro TV. Prezentatoarea care a lăsat știrile pentru a-și face o afacere de mare succes

10:04Actual
Realitatea Plus, tocată mărunt. Amenzile curg pe bandă rulantă pentru postul lui Maricel Păcuraru

13 marExterne
Trump l-a pus la colț pe Zelenski după ce liderul Ucrainei a afirmat că trimite specialiști pe frontul din Orientul Mijlociu

09:34Actual
Femeia de la Metrorex care a stat pe post 46 de ani. Doamna Elena a ieșit la pensie după o activitate record

13:31Actual
Boala tăcută care face ravagii în România. Medicii avertizează că simptomele înșelătoare fac această afecțiune greu detectabilă

15:53Actual
Soarta lui George Simion a fost deja pecetluită. Un europarlamentar știe ce se va întâmpla cu liderul AUR în viitorul apropiat: „E pe cale de a ieşi din acest joc”

11:52Actual
Ministrul Agriculturii le-a pus gând rău marilor retaileri. Cum vrea Florin Barbu să schimbe regulile jocului pentru supermarketurile din România

12:27Externe
Donald Trump îi trântește ușa în nas lui Zelenski. Președintele SUA nici nu concepe să primească ajutor din partea Ucrainei în războiul din Iran

10:34Actual
Banca Transilvania rupe tot. Profitul realizat de compania bancară din România a înregistrat un profit istoric

14:21Actual
Femeia care controlează averea uriașă a lui Cristi Borcea. Milionarul a dat cărțile pe față în privința celei care are control total asupra banilor săi: „Este singura femeie în care am încredere totală”
Articole Similare

15:53Actual
Soarta lui George Simion a fost deja pecetluită. Un europarlamentar știe ce se va întâmpla cu liderul AUR în viitorul apropiat: „E pe cale de a ieşi din acest joc”

15:30Actual
Daniel Băluță, noul dușman al lui Ilie Bolojan. Primarul Sectorului 4 pornește războiul împotriva premierului României: „Și-a dovedit limitele și incapacitatea de a dialoga”

15:03Actual
Gigi Becali, atac devastator la adresa lui George Simion. Latifundiarul din Pipera deschide un nou episod în disputa cu liderul AUR: „Dacă sunteți suveraniști, apărați-vă, bă, singuri!”

14:21Actual
Femeia care controlează averea uriașă a lui Cristi Borcea. Milionarul a dat cărțile pe față în privința celei care are control total asupra banilor săi: „Este singura femeie în care am încredere totală”

13:31Actual



