Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a aprobat joi un nou act normativ care prevede reguli pentru construcția și modernizarea spitalelor.
Normativul de construcții în vigoare este vechi de 25 de ani, datează din 1997 și nu mai oferă soluții moderne pentru construcția și modernizarea spitalelor, a subliniat ministrul dezvoltării.
În România există peste 400 de spitale care funcționează în 1.363 clădiri, majoritatea acestora fiind construite pe baza unor normative vechi.
”Avem nevoie de reglementări moderne, adaptate normelor europene pentru construcția de spitale noi și pentru modernizarea și restructurarea clădirilor actuale. Acestea sunt condiții de bază pentru o infrastructură spitalicească modernă și servicii sanitare adecvate oferite cetățenilor”, a transmis ministrul
Normativul se aplică pentru proiectarea, execuția și exploatarea construcțiilor cu funcțiunea de spital, a incintelor și terenurilor aferente, prevăzute a se realiza pe teritoriul României, în vederea alinierii prevederilor la normativele europene, respectiv la cerințele tehice și funcționale, precum parametrii de proiectare și funcționare a sistemelor de ventilare, climatizare și condiționare.
Noul normativ permite elaborarea unor proiecte cu fluxuri medicale și instalații corecte, reducând, în acest fel, posibilitatea interferențelor dintre circuitele medicale.
”Instalațiile corect proiectate și executate reduc semnificativ riscul apariției infecțiilor nosocomiale, a incendiilor, adică a evenimentelor din care pot rezulta pierderi de vieți omenești”, a precizat ministrul dezvoltării.
Ministrul a subliniat că o altă modificare semnificativă adusă de noile normative reprezintă corelarea lor cu referințele medicale stabilite de Ministerul Sănătății, pentru buna funcționare a spitalelor.
Documentul stabilește prevederile tehnice și condițiile minime de calitate pe care trebuie să le asigure construcțiile cu funcțiunea de spital (indiferent de profilul și capacitatea acestora), pe întreaga durată de existență, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ministerul Dezvoltării a inițiat modificarea a zeci de normative de construcții în anul 2021. Primul normativ actualizat a fost cel pentru construcția creșelor, urmat de normativul privind construcția școlilor și liceelor. După elaborarea normativelor privind construcția spitalelor, Ministerul Dezvoltării va moderniza și alte reglementări în domeniul construcțiilor, cum ar fi cel pentru grădinițe și cele pentru construcția clădirilor eficiente energetic.
La elaborarea acestui act normativ au participat universități tehnice de specialitate, experți cheie din toate domeniile specifice și s-au organizat consultări cu ministerul de resort.
Noile normative pentru construcția spitalelor, semnificativ simplificate și reduse de la aproape 200 de pagini la 112, vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României.
Soluții moderne pentru construcția și modernizarea spitalelor! Ministrul Dezvoltării a aprobat un nou act normativ
Trending

15 octPolitica
Cu cât ar urma să crească pensiile, din 2027, dacă trece la vot guvernul Luca Niculescu. Mulți seniori s-au plâns că majorarea nu este suficientă

15 octPolitica
Vârsta de pensionare ar putea scădea la 60 de ani. Cine sunt românii care ar avea acest beneficiu, conform unui proiect de lege

15 octEconomie
Afacerea dintre SRI și compania lui Ion Țiriac. Valoarea contractului este de 17 milioane de lei

11:00Social
Când trebuie să verifici vechimea în muncă. Dacă treci de acest termen, pot apărea probleme la pensionare

12:30Social
Diana Șoșoacă, sfaturi despre slăbit. Șefa SOS a spus cum a dat jos 20 de kilograme, ce dietă urmează

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

15 octActual
El Niño ajunge în Europa în iarna 2026-2027. Ce efecte vor fi în România

15 octEconomie
Dobânzile scad la cel mai jos nivel. Cum vor fi afectate creditele românilor

08:05Horoscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

9 minute în urmăSocial
Vine căldura pentru bucureșteni mai devreme. Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari

39 minute în urmăSocial
Bulevardul din București care va avea sens unic. De când se produce schimbarea

12:30Social
Diana Șoșoacă, sfaturi despre slăbit. Șefa SOS a spus cum a dat jos 20 de kilograme, ce dietă urmează

11:00Social
Când trebuie să verifici vechimea în muncă. Dacă treci de acest termen, pot apărea probleme la pensionare

07:50Actual



