Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a acordat, conform declarației de avere depuse în luna iunie, un împrumut de peste jumătate de milion de lei.
De asemenea, și Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a dat sub formă de împrumut 235.000 de euro.
Sorin Grindeanu a acordat unei persoane fizice un împrumut de peste 540.000 de lei, iar în 12 iulie 2021 și-a vândut apartamentul de 66 mp din Timișoara cu 82.500 de euro către Corneliu și Adriana Ritt, scrie HotNews.
Grindeanu a avut venituri, în 2021, peste 154.800 de lei, peste 138.000 de lei pentru perioada cât a fost deputat și peste 16.000 de lei ca ministru al Transporturilor.
Conform jurnaliștilor de la HotNews, șeful Guvernului PNL-PSD-UDMR, Nicolae Ciucă, a raportat pentru anul trecut venituri cumulate în valoare de 166.129 de lei, la care s-au adăugat pensia de serviciu de aproximativ 215.000 de lei.
Vicepremierul Kelemen Hunor, președinte al UDMR, a încasat, în 2021, peste 309.000 de lei: peste 157.000 de lei de la Guvern și peste 151.000 de lei de la UDMR.
În ceea ce-l privește pe ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, veniturile sale au crescut de la peste 161.000 lei în anul 2020 la peste 182.000 de lei anul trecut.
Anul trecut, el a încasat 79.156 lei din funcția de consilier PSD, 44.186 din lei din consilier al primarului din Buzău, 14.601 lei din funcția de ministru al Finanțelor și 45.000 lei drepturi de autor de la Mccann Profesional.
Șeful Internelor, Lucian Bode, a încasat anul trecut venituri salariale de 169.128 de lei ca ministru al Afacerilor Interne, informează sursa citată.
În acest an, Bode a luat un împrumut de 100.000 de euro de la o persoană fizică prin contract de împrumut notarial, împrumut care este scadent în 2023.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a trecut un apartament mai puțin decât în 2020, care figura pe numele soției.
În 2021, Aurescu a avut următoarele venituri: 166.089 lei de la Ministerul Afacerilor Externe, 94.553 de lei de la Universitatea din București, 18.051 de lei de la SNSPA și 9.000 de lei de Universitatea „Nicolae Titulescu”.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, în 2021, următoarele venituri: 118.896 de lei ca deputat, apoi 11.407 lei ca membru CSM și 14.600 lei ca ministru, la care s-au adăugat peste 320.000 de lei din servicii de avocatură.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a încasat peste 243.000 de lei: 3.083 lei de la Ministerul Apărării, 130.333 lei de la Senat, 106.076 lei de la Universitatea București, 1.909 lei - indemnizație doctorat de la Universitatea Babeș Bolyai și 1.909 lei - salariu 2020 de la IRES.
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, fiul bancherului Marinel Burduja, fost vicepreședinte Bancorex, a raportat venituri, pentru 2021, de aproape 235.000 de lei de la Camera Deputaților.
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a încasat, în 2021, peste 391.000 de lei, după cum urmează: 279.212 lei ca director general la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, 111.754 lei ca profesor universitar doctor la Universitatea din Oradea și 857 lei ca membru în comisia de doctorat la Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.
Florin Spătaru, ministrul Economiei, a raportat venituri de peste 305.000 de lei de la Damen Workforce România și 14.616 lei pentru ultima luna din 2021, ca ministru al Economiei.
Virgil Popescu, ministru al Energiei, a avut venituri de peste 164.000 de lei din următoarele surse: 127.760 lei ca ministru al Energiei, 25.552 lei ca ministru al Economiei, 11.208 de la Universitatea din Craiova.
De precizat este faptul că soția lui Virgil Popescu deține acțiuni la Petrom.
Ministrul UDMR al Mediului, Barna Tanczos, a încasat anul trecut venituri salariale de peste 170.000 de lei ca ministru al Mediului, scrie sursa citată.
Cseke Attila, ministrul UDMR al Dezvoltării, a avut, în 2021, venituri de peste 150.000 de lei ca ministru al Mediului.
Ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, a raportat venituri salariale de peste 155.000 de lei, pentru anul 2021.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a împrumut, în 2021, o rudă cu 235.000 de euro. Totodată, șeful Sănătății a vândut un teren intravilan cu 510.000 euro și un apartament cu 67.500 de euro.
El a avut venituri de peste 370.000 de lei, după cum urmează: 41.842 de lei de la Camera Deputaților, 14.602 de lei de la Ministerul Sănătății, 110.614 lei de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și 103.649 lei de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a încasat, anul trecut, peste 413.000 lei: 235.058 lei de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, 24.804 lei de la Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești și 153.312 lei ca ministru al Educației.
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a făcut publice venituri de peste 138.000 de lei, pentru anul 2021: 124.388 de lei ca senator și 14.481 lei ca ministru în ultima lună din 2021.
Gabriela Firea, ministrul Familiei, a câștigat, în 2021, circa 140.000 de lei, ca senator (124.609 lei în perioada ianuarie-noiembrie 2021) și ulterior ca ministru (14.692 lei).
Ministrul PSD al Culturii, Lucian Romașcanu, a încasat anul trecut 141.775 lei ca senator și i-a fost returnată de către PSD și suma de 130.000 de lei - contribuția sa la campania electorală din 2020, conform Hotnews.
Eduard Novak, ministrul Sportului, a avut venituri de peste 170.000 de lei.
Potrivit declarației de avere semnate la 14 iunie 2022, când deținea funcția de membru în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Petre Daea a încasat anul trecut 17.000 lei, drepturi salariale de la PSD. Ca membru în CA-ul acestui Fond, Daea a trecut în declarația de interese beneficii de 7.056 de lei. În plus, acesta a raportat 19.200 de lei ca activitate deputat, Legea nr. 96, precum și o pensie de 62.400 de lei.
Sorin Grindeanu a acordat un împrumut de 540.000 de lei, iar Rafila, unul de 235.000 de euro! Veniturile miniștrilor din Cabinetul Ciucă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 28-07-2022 12:28
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



