Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că, la alegerile parlamentare, social-democrații bucureșteni nu vor mai repeta greșeala de la alegerile locale, de a nu face numărătoarea paralelă.
„Nu mai vrem să avem surprize. Din păcate, şi trebuie să spun acest lucru, pe București la locale nu s-a făcut numărătoare paralelă de către organizația București, de aici și poate anumite surprize care au apărut, şi e vina PSD-ului că nu s-a făcut această numărare. În alte organizații s-a făcut”, a Grindeanu, conform Antena 3.
Sorin Grindeanu: 'E vina PSD-ului'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 01-12-2020 09:20
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



