Sorin Grindeanu

sursa foto:  qmagazine.ro

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, despre eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Fetești: ‘Ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro’

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit, sâmbătă, despre eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Fetești.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, eliminarea acestei taxe ar putea produce o gaură în bugetul CNAIR de 30 de milioane de euro.

Așadar, Grindeanu susține că trebuie găsite soluții pentru ca acea sumă să ajungă la CNAIR, dacă „nu mai vrem taxă de drum”.

E în Parlament, chiar vine săptămâna viitoare pe ordinea de zi, eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti. Trebuie să ne gândim. Dacă am elimina această taxă de pod, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR. Nu vreau să facem pe repede înainte, dar vom face o analiză. Dacă e bine, da. Dacă eliminăm, bugetul de stat trebuie să vină către CNAIR să acopere acest minus de 30 de milioane. Nu vreau să văduvim bugetul CNAIR. (…) Nu mai vrem taxă de drum, ok, dar atunci trebuie să vedem care sunt veniturile care vin către CNAIR”, a spus Grindeanu.

Vezi și

Șeful Finanțelor, Adrian Câciu, iritat de protestul polițiștilor! ‘Mie mi s-a părut puțin ciudat să spui că nu mai dai amenzi în contextul în care nu primești drepturi salariale’

EXCLUSIV Kaufland elimină culoarul pentru nevaccinați

Informații esențiale pentru proprietarii de mașini! Cum își pot recupera aceste sume de bani de la stat după vânzarea autovehiculului

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare