Soția lui Crin Antonescu a pierdut o funcție importantă! Ioan Mircea Pașcu s-a revanșat

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 19-01-2017 16:50

Actualizat: 19-01-2017 17:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Miercuri s-au ales cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European, iar printre aceștia și social democratul Ioan Mircea Pașcu care a strâns 517 voturi, cel mai mare număr atribuit de colegi pentru aceată funcție. Din păcate, România a rămas cu un singur vicepreședinte, deoarece soția lui Crin Antonescu, Adina Vălean a pierdut această funcție, pe care a deținut-o în ultimii ani.


„România a fost un soldat credincios, fiecare în grupurile sale politice. Atunci când ceilalti, care fac jocurile mari ale Europei, a fost cazul sa ne sprijine, n-a mai fost asa (…). Îmi pare rău ca Adina a pierdut la mustață în grupul ei, la câteva voturi. De data asta vom avea un singur vicepreședinte.”, a spus Pașcu la Antena 3.


”A fost o zi lungă, cu negocieri între grupurile politice, lucrurile s-au terminat cu bine. Am primit sprijinul întregii delegații române, indiferent de culoarea politică. Iată că România are un vicepreședinte” a mai spus europarlamentarul.


Vezi și De ce se teme Laura Codruța Kovesi?



ioan mircea pascuIoan Mircea Pașcu s-a născut la 17 februarie 1949, în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare.

Absolvent al Facultății de Comerț, secția Comerț Exterior, Academia de Studii Economice București (1971). Doctor în Științe politice, Institutul de Științe Politice și Studiere a Problemei Naționale (1980).


Cercetător științific principal gr. III la Institutul de Științe Politice și Studiere a Problemei Naționale (1971-1986); lector la Academia de Studii Politice și Sociale (1986-1989); profesor și decan al secției de Relații Internaționale, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (1990); cercetător științific principal gr.I la Institutul Român de Studii Internaționale (din 1993); profesor universitar (1992-2000). Din 2004 este șeful catedrei de Relații Internaționale a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.


Membru FSN (1989-1992), apoi al PDSR din 1996, vicepreședinte din 17 ianuarie 1997, funcție pe care a deținut-o și de la 16 iunie 2001, momentul formării PSD în urma fuziunii fuziunii PDSR cu PSDR, și până în 2006.


Vezi și Scaunul Andreei Esca se clatină! Cine râvnește la locul ei


A fost consilier prezidențial, directorul Direcției de politică externă din cadrul Departamentului de analiză politică al Președinției României (1 iul. 1990-31 sept. 1992).


Secretar de stat pentru politica de apărare și relații internaționale în cadrul Ministerului Apărării Naționale (1993-1996).


A fost ministru al Apărării Naționale în perioada 28 decembrie 2000 — 28 decembrie 2004.


Din 2005 până în decembrie 2006, a fost observator în Parlamentul European, în cadrul Grupului Socialiștilor Europeni. De la 1 ianuarie 2007 membru cu drepturi depline în PE. Din 14 iulie 2009 este membru al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European. Este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Adunarea Parlamentară a NATO și al Comisiei pentru afaceri externe.


În 2014 a fost reales pentru un mandat în Parlamentul European, potrivit Antena 3.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri