Șsst, liniște! Candidat la şefia DNA promite confidențialitate

Autor: Veronica Niță, redactor

Publicat: 16-01-2020 14:45

Actualizat: 16-01-2020 13:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Procurorul Crin-Nicu Bologa, candidat la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat joi că va trebui găsită o soluție ca persoanele citate la DNA care nu doresc o expunere mediatică să poată intra pe o „cale de acces prin spatele instituţiei”.


„Am trecut acolo (în proiectul managerial – n.r.) pentru că s-au plâns foarte multe din persoanele cercetate că au fost linşate mediatic prin intrarea pe uşa principală a DNA. Persoanele arestate aduse la DNA pot intra la sediul central pe uşa din spate şi, punctual, la fiecare serviciu teritorial va trebui găsită o soluţie. (…) În foarte multe cazuri expunerea mediatică le aparţine şi inculpaţilor, ca şi avocaţilor acestora, şi atunci va trebui identificată această posibilitate la care pot apela în momentul în care vor fi citaţi şi nu vor să fie expuşi public, ştiind faptul că în faţă la DNA sunt permanent televiziunile şi ziariştii, o cale de acces prin spatele instituţiei, să fie accesul cu maşina acolo, sigur, sub controlul pazei, astfel încât să nu fie expuşi public şi să nu mai apară ca şi cum DNA ar condamna dinainte oamenii şi ar linşa mediatic înainte de a fi judecaţi şi condamnaţi”, a declarat Bologa la interviul susţinut pentru numirea şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, desfăşurat la Ministerul Justiţiei.


Referitor la prezenţa presei la intrarea în Direcţia Naţională Anticorupţie, el a precizat că, dacă va identifica scurgeri de informaţi din instituţie, va lua măsuri ce duc până la revocarea din DNA.


„Scurgerea de informaţii poate să aparţină Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau chiar persoanei invitate a DNA sau apărătorilor acestora. Eu va trebui să mă asigur, prin comunicare permanentă cu colegii mei, să nu linşăm mediatic, să nu încălcăm prezumţia de nevinovăţie şi ceea ce depinde de noi să o rezolvăm privind scurgerea de informaţii. În momentul în care vom identifica asemenea scurgeri de informaţii, voi lua măsuri care vor merge până la revocarea din DNA şi până la sesizarea Inspecţiei Judiciare. Numai că nu voi putea controla dacă scurgerea de informaţii aparţine inculpaţilor, martorilor, părţilor vătămate sau avocaţilor acestora”, a mai spus Bolog.


Cei cinci candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin, joi, interviurile la Ministerul Justiţiei. Este vorba despre Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru, Călin Nistor, anunta g4media.

Vezi și

Mare atenție, Marcel Vela! Bubuie Ministerul de Interne: Șeful Jandarmeriei Române, acuzat de răpire

Guvernul a decis- Salariile vor fi majorate pentru anumiți angajați

EXCLUSIV Polițiștii își cer drepturile: ‘Aici, domnul Vela nu respectă legea!’


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri