România pierde anual miliarde de euro din evaziune fiscală, contrabandă cu carburanți și tutun, firme-fantomă și corupție instituțională la frontieră. Rețele economice paralele funcționează ca un al doilea stat, în timp ce bugetul se umflă din taxe pe cetățeni cinstiți. Date oficiale și mărturii interne din Vamă arată unde curg banii.
Banii care nu mai ajung în buget. Dimensiunea pierderii
România pierde, în fiecare an, miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale, a contrabandei și a economiei gri tolerate la nivel instituțional. Estimările oficiale și politice diferă, dar toate au același numitor comun: dimensiunea fenomenului este sistemică, nu accidentală.
Conform declarațiilor publice făcute în toamna acestui an, România pierde peste 10 miliarde de euro anual din evaziune fiscală, doar din TVA necolectat fiind vorba de aproximativ 7-8 miliarde de euro.
Politicieni din zona social-democrată au atras atenția că România are „cel mai mare decalaj de TVA din Uniunea Europeană”, peste 30%, în condițiile în care media europeană este de aproximativ 7%.
Consiliul Fiscal a estimat, într-o analiză prezentată public în 2023 și reiterată în 2025, că pierderile totale generate de evaziunea fiscală se apropie chiar de 16 miliarde de euro pe an, dacă luăm în calcul nu doar TVA-ul, ci și munca „la gri”, vânzările fără bon, închirierile nedeclarate și contrabanda.
Aceste sume nu sunt doar cifre contabile. Pentru comparație: deficitul bugetar al României pe anul 2024 a fost de 152,7 miliarde lei, adică aproximativ 30 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 8,68% din PIB, potrivit raportului Consiliului Fiscal.
O reducere parțială a evaziunii ar fi echivalentă cu tăierea semnificativă a deficitului fără creșteri de taxe, fără înghețări de salarii și fără discuțiile recurente despre „strânsul curelei” la nivelul populației.
Pe scurt: există un „al doilea buget” care nu intră niciodată în vistieria statului, dar circulă în rețele private, protejate, uneori cu sprijin din interiorul instituțiilor.
Unde se duc banii. Rețelele „clasice”: carburanți, tutun, cash
Cele mai profitabile două zone pentru piața gri rămân contrabanda cu produse accizabile (carburanți și țigarete) și lanțurile comerciale care spală TVA prin firme-fantomă.
1. Carburanții „albiți”
Angajați ai Autorității Vamale Române au descris, într-o serie de acuzații publicate în vara lui 2025, mecanisme prin care motorina intră în țară sau în circuitul comercial intern fără plata TVA și a accizelor. Potrivit acestora, pierderea pentru buget este estimată la peste 5 miliarde de lei anual doar din această schemă.
Schema descrisă funcționează astfel:
carburanții sunt declarați cu un alt regim fiscal ori sunt „plimbați” scriptic între companii pentru a masca originea reală;
marfa ajunge apoi la distribuitori locali, uneori controlați de firme-fantomă sau „săgeți”, fără plata taxelor;
în final, combustibilul e vândut către clienți reali, cu preț atractiv, dar fără ca statul să încaseze TVA-ul și accizele aferente.
Sursele din sistem vorbesc despre existența unor puncte-cheie: Constanța, Prahova, Cluj, Bihor – zone unde carburantul intră, este „curățat scriptic” și apoi pus pe piață. Mecanismul nu poate funcționa fără complicitate din interiorul structurilor vamale și fiscale.
2. Țigaretele de contrabandă
Piața neagră a țigaretelor a revenit în 2025 peste pragul de 10% din consumul total, după o perioadă în care scăzuse. În ianuarie 2025, contrabanda a urcat la 10,1% din piață, față de 9,1% cu două luni înainte, potrivit datelor din industrie centralizate la nivel național.
Fiecare punct procentual de contrabandă cu țigarete înseamnă zeci de milioane de euro pierduți anual din accize și TVA. Estimările făcute publice în anii anteriori de reprezentanți ai industriei tutunului arată că un singur punct procentual de contrabandă poate însemna în jur de 40 de milioane de euro minus la buget, iar o reducere de câteva puncte procentuale ar putea aduce sute de milioane de euro pe an în plus la bugetul statului.
În primele luni din 2024, autoritățile anunțau capturi record: peste 14 milioane de țigarete de contrabandă, evaluate la peste 15 milioane lei, majoritatea venite din sud, unde diferența de preț față de țările vecine creează un stimulent uriaș pentru trafic.
Cu toate acestea, cifrele mari de capturi nu înseamnă că fenomenul se diminuează. De cele mai multe ori, autoritățile prind transporturile fără „umbrelă politică”, în timp ce rețelele protejate își continuă fluxul.
3. Cash-ul și economia fără factură
Evaziunea nu ține doar de „mafia mare”. O parte uriașă a banilor pierduți vine din economie obișnuită: restaurante fără bon, mici lucrări de construcții plătite la negru, chirii nedeclarate, servicii medicale private achitate cash fără factură, muncă „la gri” (contract minim + restul în plic). Consiliul Fiscal atrage atenția că aceste practici repetate, aparent „mici”, ajung să formeze o „gaură” totală de ordinul miliardelor de euro anual.
Statul reacționează, dar fragmentat: ANAF a introdus sisteme de analiză de risc și monitorizare a contribuabililor considerați „cu risc fiscal ridicat”, inclusiv prin ordine comune ANAF – Autoritatea Vamală emise în 2025, dar impactul pe termen lung depinde de capacitatea instituțiilor de a duce controalele până la capăt în instanță, nu doar în conferințe de presă.
Cum funcționează „statul paralel” al evaziunii
Acest „stat paralel” nu este o entitate formală. E o rețea de interese, complicități și reflexe administrative care protejează fluxurile ilegale de bani. Are trei componente-cheie:
1. Firme-fantomă și „săgeți”
Companiile fără activitate reală, uneori pe numele unor interpuși fără patrimoniu, sunt folosite pentru:
a emite facturi fictive;
a justifica tranzacții de mărfuri care nu au existat niciodată;
a „spăla” TVA deductibil între mai multe companii;
a dispărea înainte ca ANAF să poată recupera prejudiciul.
Acest mecanism e clasic în zona carburanților. Motorina intră „ieftin”, e vândută „fără taxe”, TVA-ul dispare într-un lanț de firme închise sau băgate în insolvență, iar fiscul rămâne doar cu urmele scriptice.
2. Exporturi și importuri trucate
Un alt canal este declararea falsă a destinației mărfii. Un transport de combustibil sau țigarete poate fi prezentat ca „în tranzit spre alt stat membru UE”, ceea ce îl scoate de sub plata unor taxe, apoi dispare în interiorul țării. Practic, marfa ajunge în benzinării obscure sau pe piața neagră de țigări, în timp ce pe hârtie nu mai există.
Un mecanism asemănător se vede și la produse accizabile precum alcoolul sau lichidele pentru vaporizatoare, unde obligațiile fiscale sunt ridicate, iar tentația de optimizare frauduloasă este mare, după cum arată exemplele din rapoartele privind frauda la accize analizate la nivelul autorităților fiscale.
3. Protecție instituțională
Dincolo de evazioniștii propriu-ziși, există un nivel de protecție administrativă. Surse interne din Autoritatea Vamală Română indică zone vamale și județe-cheie unde controlul fluxurilor de carburanți este „negociat”, nu doar verificat.
Aici vorbim deja de corupție instituțională: nu doar că se fură TVA, dar se cumpără liniștea.
Acesta este motivul pentru care evaziunea fiscală nu seamănă cu „un furt mărunt”. Seamănă mai degrabă cu o structură economică paralelă, care rulează bani negri, asigură finanțare pentru rețele locale de influență și cumpără protecție politică în schimbul contractelor, sponsorizărilor, angajărilor „de partid” și donațiilor mascate pentru campanii.
Consecințele reale pentru cetățeni
Efectul direct al acestei economii subterane nu este abstract. El lovește exact acolo unde statul spune că „nu are bani”:
Spitale – lipsa investițiilor este justificată prin deficit. Dar o parte din deficitul bugetar e alimentată tocmai de faptul că statul nu colectează taxele corecte din carburanți, alcool, tutun, TVA.
Școli – de ani de zile, finanțarea educației depinde de rectificări și derogări, în loc să fie predictibilă din taxe reale colectate.
Drumuri și infrastructură – fiecare miliard pierdut din accize pe combustibili înseamnă, concret, drumuri neasfaltate sau proiecte amânate.
Taxe noi pentru cei corecți – când bugetul se umple greu, guvernul discută măsuri generale: creșteri de TVA, accize mai mari, taxe pe proprietate. Cu alte cuvinte, costul neîncasat de la evazioniști este redistribuit către contribuabilii care deja plătesc.
În același timp, pentru actorii din „statul paralel”, evaziunea este rentabilă. Marfa fără taxe înseamnă preț mic, iar prețul mic cumpără piață. Companiile corecte ajung astfel să concureze cu afaceri ilegale care vând mai ieftin tocmai pentru că nu plătesc impozite. În final, companiile curate ies din piață sau se mută pe același model „gri”, iar statul pierde și mai mult.
De ce nu se rupe cercul
Tehnic, România are instrumente de control:
sisteme electronice de monitorizare a transporturilor accizabile;
ordine ANAF care introduc supravegherea specială a contribuabililor cu risc fiscal ridicat;
cooperare între antifraudă și autoritatea vamală;
capturi de contrabandă raportate regulat.
Problema e alta: lipsa continuității și a protecției pentru oamenii din sistem care chiar vor să aplice legea. Fără anchete penale duse până la capăt, fără condamnări efective în dosarele mari de contrabandă cu combustibil și fără destructurarea lanțului de firme-fantomă, „statul paralel al evaziunii” rămâne stabil. Se schimbă doar fațadele.
În plus, multe dintre aceste rețele nu operează izolat. Motorina „albită” circulă prin companii care au și contracte cu administrații locale, ceea ce le dă legitimitate publică. Contrabanda cu țigări e conectată la grupări transfrontaliere, nu la „micul traficant din piață”. Iar TVA-ul furat prin firme-fantomă nu pleacă în sacoșă, ci prin conturi, uneori direcționate către jurisdicții externe.
Unde duce evaziunea fiscală, pe înțelesul tuturor
Evaziunea fiscală nu mai este doar „furt la casă”, așa cum e descrisă adesea. E o infrastructură economică paralelă, cu propriul flux de bani, propriile canale logistice, propria protecție politică și administrativă.
Când vorbim despre „statul paralel al evaziunii”, vorbim despre un mecanism care:
golește anual bugetul României de miliarde de euro;
menține un deficit uriaș, acoperit apoi prin împrumuturi și noi taxe;
lovește direct cetățeanul cinstit, care plătește din buzunar diferența.
În timp ce populația aude că „trebuie austeritate”, realitatea este că austeritatea nu lovește rețelele de contrabandă și firmele-fantomă. Le lovește pe cele corecte.
Iar până când zona de contrabandă cu carburanți, piața neagră a țigaretelor și circuitul de TVA „evaporat” nu vor fi tratate ca o prioritate de securitate economică, nu ca incidente fiscale izolate, România va continua să aibă două economii: una oficială și una care funcționează după propriile reguli. Iar cea din urmă câștigă.
