Știați? Din ce motive polițiștii vă pot opri, în trafic, oricând și oriunde

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 27-01-2018 19:48

Actualizat: 27-01-2018 19:37

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Polițiștii rutieri au posibilitatea de a opri șoferi și de a le verifica identitatea și autoturismul oricând și oriunde, în conformitate cu prevederile legale.


Oamenii legii pot face acest lucru în baza unor indicii despre săvârşirea unei contravenţii sau a unei infracţiuni. Totodată, oprirea în trafic se poate face pur şi simplu pentru a vedea dacă şoferii au la ei actele prevăzute de lege, informează
avocatnet.ro.

„În exercitarea atribuţiilor care îi revin, poliţistul rutier are dreptul să verifice vehiculul, precum şi identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în interiorul acestuia atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală", se precizează în Codul rutier.


„Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează prin executarea semnalelor regulamentare de către poliţistul rutier sau, după caz, de către poliţistul de frontieră, atunci când constată încălcări ale normelor rutiere ori în situaţia în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenţii ori a unei fapte de natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte şi a bunurilor care fac obiectul urmăririi, precum şi pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege", este explicat în Hotărârea Guvernului nr. 13912006.


Conform sursei citate, persoanele care refuză să înmâneze poliţiştilor rutieri documentele prevăzute de legislaţie (actul de identitate, permisul auto, certificatul de înmatriculare etc.) riscă să primească 6-8 puncte-amendă (adică 750-1.000 de lei, de la 1 mai) şi 4 puncte de penalizare. Aceeaşi sancţiune este valabilă, de asemenea, în cazul în care este refuzată verificarea maşinii.

DE REȚINUT! Şoferii opriţi la semnalul regulamentar al poliţistului rutier sau de frontieră trebuie să stea în maşină, cu mâinile pe volan, iar ceilalţi pasageri trebuie să lase portierele închise. Toţi trebuie să respecte indicaţiile poliţistului.

Vezi și Ce salariu primea CTP de la Sorin Ovidiu Vântu

A fost făcut public! Cu cât vor creşte SALARIILE

Documente EXCLUSIVE! ȘANTAJ și abuz în serviciu – acuze grave la adresa ministrului demisionar al Tineretului și Sportului
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri