Ioan Cănărău, vicepreședintele Sindicatului Europol, a lansat în spațiul public un mesaj devastator referitor la ceea ce se întâmplă în Poliția Română.
Cănărău spune că, în opinia sa, Poliția Română este un sistem semi-mafiot, din care trebuie să fugă cât mai are timp, pentru a scăpa cu viață.
„Trebuie să fug cât mai am timp, ca să scap cu viață !
Așa gândesc eu, după 27 de ani de poliție !
Nu fug de frica vreunui cuțit în spate, furcă-n gât sau o sabie în cap, mai tare mi-e frică de comorbiditățile "dobândite" în tot acest timp !
Pentru că am fost drept, n-am lins clanțe, n-am fost pupincurist, n-am plecat capul în fața regilor cu steluțe pe umeri, m-am ales doar cu diabet, hipertensiune arterială gradul 3 risc foarte înalt, hernie lombară de disc, hernie cervicală de disc, spondilită ankilozantă, și alte diagnostice pentru aproape toate organele din corpul meu.
Ani de zile ture de noapte, servicii în frig, umezeală, stat în picioare timp îndelungat, au lăsat urme adânci ș pe afară și pe interior. La suflet am rămas la fel, tânăr.
Pe lângă mine au trecut sute de promovați pe alte criterii decât cele profesionale, care au ajuns bine mersi doar pentru că au purtat o legitimațe de polițist în buzunar.
Acum îmi fac semn cu mâna, din mers, viitorii pensionari care "rup sâmbetele și duminicile" și salariile de excelență pe baricade.
Dacă știam eu în decembrie 2014, când protestam în fața Ministerului Finanțelor Publice, că sporul câștigat atunci va deveni mijloc de fraudare a banului public, de discriminare, de îmbogățire a călăilor polițistilor, de îngrășare artificială a pensiilor nemernicilor care îi abuzeaza pe polițiși, mă lăsam păgubaș.
"Gura mare", verticalitatea, normalitatea de a mă împotrivi cutumelor acestui sistem odios, au stat la baza "plafonării" în serviciul de ordine publică.
În locul meu, în pătrățica mea, în limita competențelor mele mi-am făcut treaba, bine zic eu. Aprecierile șefilor? Niciodată pe măsura rezultatelor. De ce? Pentru că"tare-n gură" , pentru că curaj de a spune lucrurilor pe nume și pentru că ....sindicat !
Niciodată în Poliția Română n-au fost promovați polițiștii buni ci doar cei care au știut să facă sluj în fața șefilor.
Așa că, dragi tineri colegi, să nu sperați vreodată că în sistemul în care ați intrat veți fi apreciați pentru că respectați jurământul, pentru că munciți și sunteți corecți.
Iar dacă vă îmbolnăviți din cauza condițiilor de muncă, n-o să vă ajute nimeni cu nimic, cu schimbarea locului de muncă, etc.
Nu mai spun de vreun ultraj, rămâi pe persoana fizică. Toate pretinsele protecții legislative ale polițiștilor dispar.
Sistemul așa a fost construit. Polițiștii corecți, profesioniști, drepți, care gândesc și vorbesc liber sunt atacați de "celulele cu gulere albe" ale sistemului imunitar ce funcționează după reguli comuniste, criminale chiar, care își aruncă polițiștii în fața morții, cu piepturile dezgolite !
Cetățenii ? Manevrați electoral cu poze cu miniștrii lângă polițiști.
De unde atâta dezamăgire?
Din realitatea zilelor pe care le trăim !
Este Poliția Română un sistem semi mafiot ?
În opinia mea da !
Cu stimă și maximă seriozitate, Cănărău Ioan, vicepreședinte .”, este mesajul lui Cănărău.
Vezi și EXCLUSIV Se pregătește instalarea unui șef plin la ‘Doi și-un sfert’
EXCLUSIV Din fața MAI, un comisar-șef îi atrage atenția ministrului Lucian Bode: ‘Nu cred că mai putem asigura siguranța pe care o clamăm prin inscripțiile de pe mașini’
Strigătul disperat al unui polițist cu 27 de ani de vechime: 'Trebuie să fug cât mai am timp, ca să scap cu viață!'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 17-07-2021 18:57
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

12:24Actual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

17:18Actual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



