Subiectul indemnizațiilor de merit a produs dezbinarea PSD-ului!

Autor: Ion Elena, redactor

Publicat: 17-12-2019 21:15

Actualizat: 17-12-2019 20:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Social-democratul, Adrian Solomon , a propus ca indemnizațiile de merit pentru o anumită categorie de oameni să fie eliminate, fapt pentru care guvernul PSD a decis să se dezică de acesta.


 


„PSD se opune categoric eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi, precum și a drepturilor altor categorii profesionale și va vota împotriva acestui amendament la ședința de plen de mâine”, a transmis conducerea PSD, după votul din comisia de muncă.

Marcel Ciolacu mai transmite că „Adrian Solomon nu a avut mandat din partea PSD pentru promovarea acestui amendament”.


” Nu a existat niciodată vreo discuție în interiorul partidului despre acest subiect, iar astfel de poziții singulare nu reprezintă punctul de vedere al PSD”, precizează PSD.


Amendamentul semnat de Adrian Solomon şi votat în comisie prevede eliminarea indemnizaţiilor de merit ale artiştilor şi sportivilor, a Avocatului Poporului, a preşedintelui Academiei Română şi a celor din Uniunea Artiştilor Plastici.

 

 

Vezi și:

EXCLUSIV Ludovic Orban, pompierul de serviciu! A stins scandalul! 2.000 de oameni nu mai demisionează


E oficial- Cât va fi salariul minim de la 1 ianuarie 2020


EXCLUSIV Ludovic Orban l-a sunat pe Dumitru Coarnă! E oficial: S-au înțeles în privința pensiilor și salariilor polițiștilor
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri