sursa foto:  jurnalistii.ro

EXCLUSIV Ludovic Orban l-a sunat pe Dumitru Coarnă! E oficial: S-au înțeles în privința pensiilor și salariilor polițiștilor

Premierul Ludovic Orban l-a sunat, duminică, pe liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă.

Dezvăluirea a fost făcută, în exclusivitate pentru Bugetul.ro, de liderul sindical.

Dumitru Coarnă a declarat, pentru Bugetul.ro, că Ludovic Orban l-a asigurat că polițiștii vor avea toate sporurile și drepturile salariale și în 2020, așa cum se precizează astăzi în lege. Mai mult, conform șefului SNPPC, la anul, polițiștii vor beneficia și de majorarea salarială prevăzută în Legea nr. 153/2017.

Vezi și SURSE Șeful din Jandarmerie care va fi executat de Marcel Vela

Totodată, premierul Orban l-a asigurat pe Dumitru Coarnă că polițiștii vor avea în continuare pensie de serviciu, care se va calcula ca în prezent, conform Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.

„Am vorbit cu domnul Orban la telefon, ieri (n.r. – duminică, 15 decembrie). Mi-a spus punctual:

  • polițiștii și ANP-ul (n.r. – Administrația Națională a Penitenciarelor) vor rămâne în aceeași structură juridică, pe Legea nr. 223/2015 (Legea privind pensiile militare). Așa mi-a zis dumnealui.
  • majorarea salarială, conform Legii nr. 153/2017, va fi aplicată la 1 ianuarie 2020, prin Legea bugetului.
  • am vorbit punctual despre un spor de sâmbete, duminici și sărbători legale, despre care aveam informații că va dispărea din lege. I-am explicat ce înseamnă, că se aplică structurilor operative, adică Rutieră, Ordine Publică, Arest-Transfer, Judiciar, Crimă Organizată. I-am explicat că există o mare temere că acest spor va dispărea și a zis că va fi menținut, în continuare, și în 2020.
  • am discutat despre decontul despre vacanță, la fel, mi-a spus că va rămâne, și despre munca suplimentară.

Mi-a promis că tot ce avem astăzi în lege va fi păstrat și pe 2020, cu mențiunea că va fi aplicată și majorarea prevăzută în Legea 153/2017, prin Legea bugetului. Asta mi-a zis domnul Orban, ieri”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Dumitru Coarnă.

Vezi și

Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu

Să fie bine pentru toată lumea! Valul de oameni instalați de Ludovic Orban și Marcel Vela și legăturile lor cu politica

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare