Dacă aceasta a încasat 10 000 de euro, italianul a primit un onorariu de patru ori mai mare decât cel al Iuliei Vântur!
Pentru doar 15 minute, adunate în cele trei zile prevăzute în contract pentru a prezenta festivalul, conform surselor Libertatea, Gabriel Garko a primit suma de 40.000 de euro. Conștienți că au plătit o sumă extrem de mare pentru o prestație de maximum 5 minute pe seară, organizatorii l-au folosit și la înmânarea trofeului celui care a ocupat Locul I. În tot acest timp, Iulia Vântur, care a fost și la repetiții și a stat de la început până la finalul celor trei seri în care a prezentat, a plecat acasă mai bogată cu doar 10.000 de euro.
„Mă simt foarte onorată să fiu aici, pe scena Festivalului Cerbul de Aur pentru că înseamnă foarte mult pentru mine ca om de televiziune în primul rând. Cerbul de Aur a făcut istorie în televiziunea din România”, ne-a spus Iulia înainte de a păși pe scenă.
Vezi și SPECIAL! Pensia fabuloasă a tatălui procurorului propus pentru șefia DNA, cel care a spus că președintele Iohannis poate să aibă probleme cu DNA
Realitatea TV, lovită în plin! Decizie după difuzarea emisiunii lui Rareș Bogdan
SONDAJ! Vești proaste! Lovitura devastatoare pe care o primesc românii pe final de an













