Sumă uriașă! Miliarde de euro pentru construirea unei autostrăzi :'Este vital'

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 29-03-2019 11:15

Actualizat: 29-03-2019 09:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Viorica Dăncilă a anunțat, vineri, că Guvernul va aloca fonduri de la bugetul de stat de 1,2 miliarde euro pentru construirea în parteneriat public-privat a autostrăzii Târgu Neamț-Iași, perioada de proiectare și realizare a autostrăzii fiind preconizată să dureze patru ani.


„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE și dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură așteptate de mulți ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiții în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamț – Iași, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investițiilor în această regiune, dar și sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză București-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor. La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să își asume proiectarea și construcția acestei autostrăzi. Așa cum am menționat, voi monitoriza cu prioritate ca și la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a spus Dăncilă.


Citește și:

S-a aflat! Cine primește reducere pentru impozitul pe locuință


Vești uriașe! Ce se întâmplă cu indemnizația de creștere a copilului

Cine e, de fapt, bărbatul lovit de Tudor Chirilă – A ieșit la iveală

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri