Noua Lege a pensiilor! Surprizele continuă, iar acum au avut loc schimbări importante în privinţa acordării pensiei.
O prestaţie pentru soţul supravieţuitor care nu optează pentru pensia de urmaş este introdusă în noul cadru.
Ajutorul acordat de stat ajunge în astfel de cazuri la 25% din pensia soţului decedat şi va fi cumulat cu propria pensie, scrie ziarulunirea.ro
Proiectul de act normativ mai stabileşte că suma totală încasată de soţul supravieţuitor din propria pensie şi din ajutorul menţionat mai sus nu poate depăşi 80% din salariul minim brut pe economie.
Ajutorul lunar se calculează prin aplicarea procentului de 25% asupra cuantumului pensiei susţinătorului decedat, aflat în plată sau cuvenit la data decesului, actualizat la data solicitării, după caz. În cazul soţului supravieţuitor care nu optează pentru pensie de urmaş, cuantumul total al pensiei proprii şi al ajutorului lunar primit din parte statului, despre care am scris mai sus, nu trebuie să depăşească 80% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, se arată în proiectul noii legi a pensiilor publice.
Vezi și
Descoperire șocantă în sistemul de sănătate! Ce se întâmplă într-un spital mare din România și ce va face Sorina Pintea
Totul despre cei trei candidați care au susținut astăzi interviul pentru șefia DNA! Cine sunt, dar și cine este cel mai bogat
Detalii nespuse! Unde a lucrat, de fapt, Sandu Matei – protestatarul #Rezist căruia consilierul premierului i-a făcut publică fișa medicală
Suprizele continuă! Aceste pensii nu vor mai fi plătite
Trending

20 octEconomie
România, atacată de Peter Magyar în Parlamentul Ungariei. Ce a putut să spună despre țara noastră, nu este prima dată când ne critică

20 octEconomie
După gafa inimaginabilă de la moartea lui Mircea Lucescu, Ciprian Ciucu schimbă ecranele de pe Arena Națională. Dispozitivele noi vor costa peste 6 milioane de lei

08:00Economie
Legătura dintre Luca Niculescu și Gigi Becali. Cei doi s-au cunoscut acum aproximativ două decenii

20 octEconomie
Tratamentul care ar putea scăpa omenirea de cancer, în faza de testare. A funcționat deja pe animale, când ar putea apărea în centrele medicale

20 octActual
Gheorghe Mărmureanu, anunț despre viitorul mare cutremur care va lovi România. Care vor fi cele mai afectate zone

20 octEconomie
Construcțiile pe care poți să le faci și fără autorizație. Nu iei amendă, în aceste condiții

20 octActual
Lidl îți dă 150.000 de euro să-ți iei casă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, ai timp până pe 31 decembrie 2026

20 octPolitica
Declinul lui Donald Trump, confirmat de un sondaj. Cel mai slab nivel de încredere a fost atins acum de președintele SUA

07:30Economie
Bulgaria închide robinetul pentru noul ajutor cerut de Ucraina. Rumen Radev refuză participarea la pachetul de 70 de miliarde de euro

10:00Politica
Cornel Olendraru, noul sfătuitor al lui Nicușor Dan. Președintele și-a schimbat consilierul prezidențial
Articole Similare

20 octActual
Înmatriculare auto 2026. Taxele și tarifele dacă vrei numere speciale, care este procedura

20 octActual
Lidl îți dă 150.000 de euro să-ți iei casă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, ai timp până pe 31 decembrie 2026

20 octActual
Gheorghe Mărmureanu, anunț despre viitorul mare cutremur care va lovi România. Care vor fi cele mai afectate zone

19 octActual
Crește ROBOR la 6 luni. Cum sunt afectați românii care au credite

19 octActual



