Surpriză? Cine a înlocuit-o pe fosta soție a lui Dan Adamescu la conducerea Unirea Shopping Center

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 01-09-2017 19:40

Actualizat: 01-09-2017 19:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Surpriză sau nu? Fosta soţie a lui Dan Adamescu, Carmen, a fost înlocuită la conducerea Unirea Shopping Center. Locul fostei soții a omului de afaceri decedat la începutul acestui an a fost luat chiar de soțul fiul acestuia, Alexander Adamescu.


Aceasta a fost revocată de la conducerea Unirea Shopping Center, care administrează magazinul Unirea din centrul Capitalei.  În locul acesteia a fost instalat Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, care îşi dispută controlul averii cu Carmen Adamescu. Revocarea acesteia a fost anunţată la bursă, unde compania este listată, notează
Profit.ro. Magazinul Unirea este una dintre cele mai profitabile afaceri ale familiei Adamescu. Cel mai mare business al lui Adamescu, compania Astra Asigurări, se află în prezent în lichidare, după ce a fost declarat falimentul.

În vara anului trecut, acţionarul majoritar al Unirea Shopping Center, compania The Nova Group controlată de Dan Adamescu, transmitea că preşedintele Consiliului de Administraţie de la magazinul Unirea, Carmen Adamescu, refuză în mod deliberat să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor şi să publice rezultatele financiare ale societăţii, sugerând că fosta soţie vrea să preia ostil magazinul. Unirea Shopping Center a fost inclusă atunci pe lista specială de observare a Bursei de Valori Bucureşti.


Vezi și 
Scandalul Kaufland Odoheiu Secuiesc capătă proporții enorme! Cine s-a dus la hipermarket AZI și a fost TRATAT la fel

Olguța Vasilescu recunoaște! Ce se va întâmpla cu salariile profesorilor de la 1 ianuarie


Kaufland REACȚIONEAZĂ! Anunțul făcut de companie după ce un client a fost refuzat fiindcă vorbește românește

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri