Dar momentul din 2009 când a crezut că a câştigat prezidenţialele în faţa lui Traian Băsescu nu îi mai permite să se bucure în avans.
Mircea Geoană, o primă “victorie” în cursa pentru prezidenţiale
Veste bună în această dimineaţă pentru Mircea Geoană. Secretarul general NATO ocupă primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, cu o cotă de 26,7%. Acesta este urmat de Marcel Ciolacu, însă diferenţa este una destul de mare: 17,8%. Elena Lasconi se află pe locul al treilea cu 14,3 dintre voturi.
Sondajul este realizat de INSCOP la comanda News.ro, iar românii spun că vor ieşi la vot proporţie de 75%. Surpriza clasamentului vine din partea Dianei Șoșoacă. Candidata ocupă locul al patrulea, fiind înaintea lui George Simion şi Nicolae Ciucă.
Dacă s-ar ajunge în turul al II-lea la alegerile prezidenţiale, în cazul scenariului Geoană vs. Marcel Ciolacu, 63.7% dintre români l-ar alege pe secretarul general NATO. Şi într-o confruntare ipotetică între Mircea Geoană şi Elena Lasconi, tot politicianul ar câştiga.
Dacă în turul aI II-lea ar ajunge Geoană şi Ciucă, 63% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe cel dintâi.
Alte situaţii posibile: Într-o confruntare directă între Ciolacu şi Ciuca, primul ar câştiga cu 54.6%. În cazul în care ultima bătălie pentru postul de preşedinte al României s-ar da între Ciucă şi Lasconi, 51.6% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe liderul PNL, iar 48.4% pe lidera USR.
Momentul celebru cu Geoană şi soţia din 2009
Succesul înregistrat momentan nu îi dă, însă, mari speranţe lui Mircea Geoană. Lecţia învăţată în 2009 a fost una dură. Politicianul a crezut atunci că a câştigat prezidenţialele în fata rivalului său – Traian Băsescu, grăbindu-se se îşi declare victoria.
Vizibil emoţionant şi surprins de rezultatele parţiale, acesta a urcat pe scenă alături de partenera de viaţă şi a strigat “Mihaela, dragostea mea!”. După numărarea tuturor voturilor, însă, s-a dovedit a fi o înfrângere dureroasă.
De curând, politicianul a rememorat totul la podcastul lui Mihai Bobonete.
“Aoleu! Am venit și eu aici să... și tu Brutus, chiar așa? Văd niște pistoale pe aici încrucișate, dar alea sunt pentru tras în față, nu în spate. Ce-a fost în 2009 a fost în 2009. Cred că e destul de clar ce-a fost atunci.
Sunt deja aproape 15 ani de atunci. Cred că există un Dumnezeu acolo care ne dirijează. Cred că acum sunt un om mai țeapăn. Poate și din cauze de genul respectiv. Ce nu te omoară te întărește!
Cred că cea mai bună decizie a mea după episodul respectiv a fost să fac un detox de politica românească, cam 10 ani de zile detox. Și mers la sală că nu strică, dar una peste alta am simțit nevoi să mă rup un pic, să fac altceva”, a declarat acesta.
















