Șerban Nicolae a captat total atenția publicului odată cu inițiativele sale legislative cu scopul de a-i scoate din închisoare pe cei care au comis fapte de corupție, prejudiciind românii cu sute de milioane de euro.
Senatorul PSD, care este și președintele Comisiei Juridice, s-a făcut de râs și după ce a refuzat să părăsească un apartament pus la dispoziție de RAPPS în perioada în care a fost consilier al președintelui Ion Iliescu. Acesta plătea lunar doar 400 de lei ca și chirie pentru un apartament cu o suprafață de 150 de metri pătrați.
În anul 2010, cei de la RAPPS i-au recalculat chiria și au crescut-o la 4.000 de euro. PSD-istul nu a plătit și în plus de asta a refuzat să părăsească locuința, motiv pentru care instituția l-a dat în judecată pentru a reuși să-l evacueze. Judecatorii au decis definitiv că senatorul trebuie să plece, dar și să achite 25.000 de euro pentru perioada în care a folosit apartamentul fără drept.
Vezi și Loft de Mamaia cu aromă de SRI! Cine se află în spatele afacerii de mare succes
Este inexplicabil gestul lui Nicolae în condițiile în care acesta deținea o vilă de 381 metri pătrați în Voluntari împreună cu soția sa, Adriana.
Pe lângă aceasta, mai deține un teren de 550 mp tot în Voluntari, un autoturism Citroen și bijuterii în valoare de 25.000 de euro.
Nicolae mai este asociat și la firma sa de avocatură Șerban și Asociații, dar și la Tempus Group -I.P.U.R.L., unde este unic asociat ca practician în insolvență.
Cu atâtea joburi, Nicolae mai are timp și să fie parlamentar, unde și-a concentrat mult activitatea în ultima perioadă pe legi care să favorizeze eliberarea corupților din închisori.
Are datorii în bănci de aproximativ 250.000 de euro și anul trecut a câștigat din salariul de parlamentar plus indemnizațiile de la firmele sale 181.806 lei adică 15 150 lunar (aproximativ 3.000 de euro).
Ca toate soțiile de politicieni, partenerea sa de viață lucrează evident la STAT, mai exact la S.C. INCERTRANS S.A., societate pe acțiuni sub egida Ministerului Cercetării și Inovării. Potrivit declarației de avere a lui Nicolae, aceasta câștigă lunar un salariu de aproape 6.000 de lei lunar, la care probabil se mai adaugă și alte sporuri și beneficii pe care funcționarii publici omit să le treacă în declarațiile de avere.
Surpriză! Unde lucrează soția lui Șerban Nicolae, cel care vrea să scoată toți corupții din închisoare și ce avere are
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



