Poliția va face controale în civil pentru a-i depista și amenda pe cei care nu respectă măsurile de protecție împotriva noului coronavirus, au declarat surse guvernamentale, conform Digi24.ro.
Conform sursei citate, decizia a fost luată după ce autoritățile au constatat că mulți oameni respectă aceste măsuri doar când în zonă sunt forțe de ordine, dar le ignoră în absența acestora.
20% dintre polițiști vor face controale și vor aplica amenzi în civil, fără a purta uniforma, potrivit surselor citate.
Se dă startul la TURNĂTORIE
Mai mult, românii îi vor putea turna la Poliție pe cei care încalcă regulile impuse de autorități.
Cum? Numărul TelVerde la care poate fi sesizată nerespectarea măsurilor sanitare va fi operaționalizat astfel încât să poată fi primite și fotografii sau înregistrări video. Pe baza acestora vor putea fi date amenzi, se pot deschide cercetări sau pot fi adoptate alte sancțiuni.
Numărul la care cetățenii pot sesiza nerespectarea regulilor este 0800.800.165.
Vezi și
Ce salariu are acum Klaus Iohannis: Documentul a fost făcut public la 30 septembrie
Veste mare! Toți utilizatorii acestui gigant vor beneficia de noul serviciu
Document. Cel mai așteptat proiect al lui Marcel Vela este gata! Ordonanța de Urgență privind înființarea Poliției Animalelor a primit avizele necesare


















