Sindicatul Europol a prezentat pe pagina de socializare o imagine în care apare chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, purtând o uniformă surprinzătoare.
Sindicaliștii din Poliția Română acuză că Bogdan Despescu poartă „o uniformă care NU există”. <<Pe surse înțelegem că această uniformă a fost comandată special, personalizată și este „unicat”, pentru ca secretarul de stat Despescu să se diferențieze de muritorii de rând>>, mai spun ei.
Sursele Bugetul.ro vin cu o dezvăluire care răstoarnă povestea, anume că uniforma purtată de Bogdan Despescu este o uniformă aflată în teste la Ministerul Apărării.
De altfel, după cum se poate observa în imaginea prezentată de sindicaliști, gradul lui Despescu e pus pe piept.
„O uniformă a MApN”
„În perioada asta s-au testat „N” uniforme. E o uniformă a MApN. Este vorba despre o uniformă testată de la MApN. E modelul lor, nu al nostru. E un model testat”, au dezvăluit sursele Bugetul.ro.
Potrivit informațiilor intrate în posesia noastră, pe viitor, polițiștii ar putea avea uniforme apropiate de militari, însă nu există o decizie finală luată în acest sens.
De altfel, un sondaj CURS, realizat la nivel național în perioada 22-29 ianuarie 2022, a indicat faptul că Armata este instituția în care cetățenii se încred cel mai tare, cu 72%, fiind urmată de Biserică, cu 63%, conform Știripesurse.ro.
O fotografie cu generalul Nicolae Ciucă, actualul premier, din 2018 (n.r. - observați gradul pe piept)
[caption id="" align="alignnone" width="640"]
Sursa foto: pressalert.ro[/caption]
Vezi și Petre Roman, pentru Bugetul.ro: ‘Nu e deloc adevărat că mă mut. Sunt directorul general al Institutului Revoluției Române și cu asta mă ocup intens’















