Tăriceanu: 'Este o măsură care trebuie luata din vreme și acum este momentul'

Autor: Ion Motea

Publicat: 19-03-2020 15:30

Actualizat: 19-03-2020 14:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Discursul presedintelui ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, in cadrul sedintei comune a Parlamentului pentru încuviinţarea stării de urgenta - 19 martie 2020, conform Agerpres.ro


Stimaţi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului,

Primul lucru pe care vreau să îl subliniez este ca voi vota pentru legiferarea stării de urgenta, măsură care este absolut necesara, dar care din păcate este luată cu o mare întârziere.

În al doilea rând, vreau sa ma refer la una din măsurile absolut necesare care ar trebui luate de guvern în aceasta perioada grava. Este vorba despre instituirea izolării individuale la domiciliu pentru cetăţeni, bineînţeles în condiţia in care ei se pot deplasa pentru nevoi esentiale, pentru aprovizionarea cu alimente, pentru a merge la medic sau la spital, pentru a merge la lucru acolo unde nu exista posibilitatea desfăşurării activitatii de la domiciliu samd. O astfel de măsură a fost luată deja în Franţa de guvernul francez din data de 18 martie. Şi cer imperios guvernului sa adopte această măsură acum, nu după ce va exista o explozie a epidemiei si ne vom confruta cu zeci de mii de persoane infectate cu coronavirus, moment in care sistemul sanitar, evident, nu va mai putea face faţă. Este o măsură care trebuie luata din vreme şi acum este momentul.


Sigur ca problema măsurilor economice nu este de lăsat pe planul 2. Vad o acţiune foarte timida a guvernului. Guvernul şi prim-ministrul, împreună cu ministrul de finanţe, par să fie în continuare inhibaţi de grija depăşirii deficitului bugetar. Trebuie sa subliniez ca in perioada de criza, statul si banul public trebuie să finanteze şi să susţină economia. Din experienţa proprie, la finele anului 2008, la penultima reuniune a Consiliului European la care am participat în calitate de prim-ministru, cancelarul Germaniei Angela Merkel mi-a spus: Who cares now about budgetary deficit? (cui îi pasă acum de deficitele bugetare?). Şi, trebuie remarcat, că atunci criza s-a instalat treptat, nu cu viteza de acum, şi nici nu s-a surapus peste o epidemie cum este cea de faţă.


Vreau, în continuare, să fac apel la Banca Naţională pentru a scădea dobânda de referinţă, pentru a stimula băncile sa pompeze bani sub forma de credite în economie. De asemenea, trebuie continuată finanţarea tuturor proiectelor de investiţii publice in curs de derulare şi urgentarea procedurilor de achiziţie publică pentru alte proiecte care nu au primit finanţare exact din cauza plafonării deficitului bugetar. Aici includ proiectele administraţiei locale. Trebuie sa mergem cu finanţarea, cu credite guvernamentale derulate prin bănci, a firmelor din sectorul privat şi public, care in prezent sunt profitabile, dar care în mod previzibil vor întâmpina probleme în perioada următoare.

Sigur că o măsură care am vazut ca a fost luată este cea de acordare de către guvern a sumelor necesare achitării de către firme a indemnizaţiei de somaj tehnic la nivel de 75% din salariu şi cred că aceasta măsură este necesară pentru a nu pierde forţa de muncă. Vreau, de asemenea, sa subliniez necesitatea dirijării creditelor guvernamentale către industria autohtonă de echipamente, medicamente şi materiale necesare in domeniul sănătăţii. Creditele de importuri vor trebui date numai şi numai pentru materii prime sau cazuri de strictă necesitate. De asemenea, cred că e foarte util ca în această perioada creditele guvernamentale să încerce stimularea producţiei interne de produse alimentare şi prevenirea efectelor secetei. Finanţarea irigaţiilor în situaţia unui an secetos este o măsură de maximă urgenţă, care trebuie avută în vedere.

Ca o concluzie, as spune ca banii publici care vor fi pompaţi îin economie vor trebui să fie folosiţi pentru ajutorarea firmelor cu capital romanesc şi a antreprenorilor români, în vederea păstrării locurilor de muncă.

Vă mulţumesc!

Vezi și


România, pe butuci! Un cunoscut analist economic profețește o catastrofă: ‘Două milioane de șomeri în două săptămâni’

Cine pune monopolul pe medicamente în plină criză pe fondul noului coronavirus


EXCLUSIV Cine finanțează partenerul ‘pro-bono’ al Guvernului Orban 2

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri