liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat acuze dure la adresa guvernului că, deși a promis familiilor cu venituri mici, nicio persoană din această categorie 'nu văzut vreo mască'.
”Unde sunt măștile promise de Guvernul Orban familiilor cu venituri mici? Ne apropiem de finalul perioadei în care, conform hotărârii Guvernului, masca de protecție era obligatorie în spațiile închise. În falsa lui dărnicie, Guvernul a hotărât ca persoanele din categoriile defavorizate să beneficieze de un număr de măști în această perioadă”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.
El spune că mai sunt câteva zile din această perioadă și nu știe dacă vreo persoană din aceste categorii a văzut vreo mască de la Guvernul PNL.
”Dovada că nu aveau de gând să dea vreo mască este că nici măcar nu au imaginat un sistem prin care aceste măști ar fi ajuns la cei care aveau nevoie de ele. Știu că au fost administrații locale, din tot spectrul politic, care au ajutat oamenii, dar nu Guvernul! Este o nouă dovadă de cinism și o nouă dovadă că PNL-ul a încăput pe mâna unei găști de propagandiști zgomotoși care nu fac decât să-i mintă frumos pe oameni și în spatele acestor minciuni să-și umple buzunarele cu gologani. Aroganța de la Cotroceni i-a învăluit încet, încet pe toți și împreună s-au izolat într-un turn de fildeș unde gemetele poporului nu mai răzbat. Acestor îmbogățiți ai coronavirusului le spun doar atât: vremea plății va veni mai repede decât vă așteptați voi”, a conchis liderul ALDE.
Citește și:
A fost descoperit primul ‘acoperit’ din USR! S-a lăsat cu o demisie din echipa Barna
Oamenii lui Ludovic Orban sau camarila de la Guvern
Gheorghe Piperea prevestește un cutremur pentru Guvernul Orban: O lege care generează niște drepturi nu poate fi neutralizată prin OUG















