TAROM (Compania Naţională de Transporturi Aeriene a României) a anunţat că a pus în vânzare bilete pe ruta Oradea-Bergamo şi Oradea-Barcelona, urmând ca zborurile să fie operate din primăvară anului viitor.
Conform unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Bihor. Preţurile pornesc de la 86 de euro dus-întors pe destinaţia Bergamo şi de la 130 de euro dus-întors pe destinaţia Barcelona.
’’Oradenii vor avea posibilitatea de a achiziţiona bilet pentru multe destinaţii, iar cu o oprire sau o mică escală în aceste oraşe mari, vom putea ajunge în foarte multe puncte ale globului’’, a spus Simon Adrian, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor.
’’Cu o bază locală care s-ar putea instaura aici după ce avem o schimbare a flotei, putem opera direct, în toată Europa, cel puţin în destinaţiile interesante pentru bihoreni’’, spunea în luna octombrie Wolf Werner, directorul TAROM.
Flota TAROM cuprinde 25 de aeronave, dintre care cea mai mică are 48 de locuri şi cea mai mare are 189 de locuri, iar una medie este de 100-120 de locuri. Compania naţională operează peste 60 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share, potrivit zf.ro
Vezi și
Lovitură pentru Mioara Roman! Ce pensie are acum fosta soție a lui Petre Roman
Vești bune pentru acești angajați! Salariile lor vor crește din nou
Rareș Bogdan detonează atomica! Planul secret al lui Tudorel Toader: Pentru ce funcție negociază cu Liviu Dragnea
TAROM a făcut anunțul! Când vor fi reluate aceste zboruri
Trending

18 octSocial
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

18 octActual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

18 octPolitica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

18 octActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

18 octPolitica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

18 octPolitica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

18 octSocial
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

18 octActual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul
Articole Similare

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

18 octSocial



