Deputatul Partidului Social Democrat, Gabriel Zetea, a susținut marţi la RFI, după demisia lui Vasile Dîncu de la Apărare, că partidul şi-ar asuma conducerea Ministerului Energiei, precizând faptul că ştiu ce au de făcut acolo mult mai bine decât ştie Virgil Popescu, scrie news.ro
Întrebat dacă PSD şi doreşte Ministerul Energiei, Gabriel Zetea a răspuns: ”Acuma, nu că-şi doreşte, PSD îşi doreşte, sigur, oricare dintre domeniile importante care afectează astăzi economia României şi doreşte să le conducă şi PSD ştie că are soluţii mult mai bune decât are Virgil Popescu în conducerea Ministerului Energiei. Deci din acest punct de vedere, da, mâine ne-am asuma conducerea Ministerului Energiei, venind cu soluţiile pe care le spunem deja de doi ani de zile, venind cu o reglementare a pieţei, stabilirea unui preţ fix pe piaţa energiei, acum, în acest moment, preţ care să ofere predictibilitate mediului economic, care astăzi, având în vedere volatilitatea preţului pe piaţă, nu poate să-şi facă deloc un plan economic”.
Deputatul PSD a precizat că nu vor cere acest lucru în mod direct.
”Am spus că avem dorinţa şi putem să ne asumăm, ştim ce avem de făcut acolo mult mai bine decât ştie Virgil Popescu. Nu ştiu acum ce o să facă preşedintele Marcel Ciolacu în această discuţie pe care o va avea cu PNL. Dacă poate să obţină acest minister, ar fi foarte bine, l-aş aplauda”, a menţionat el, conform news.ro
Tensiuni în Coaliție după demisia lui Dîncu! PSD spune că și-ar asuma conducerea Ministerului Energiei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 sepActual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

23 sepEconomie
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

23 sepEconomie
Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vor avea de plată românii

23 sepPolitica
Nicolae Ciucă și fabrica de nave spațiale militare. De la premier, politicianul a ajuns acum și afacerist

23 sepEconomie
RCA nou pentru șoferii români. Ce este Ominimo și cum funcționează conceptul inedit

23 sepPolitica
AUR, acuzații grave la adresa DIICOT după ce au apărut stenogramele în care George Simion era numit omul sistemului

23 sepActual
Ce s-ar ascunde în creierul uman. Descoperirea care schimbă tot ce știai despre mintea noastră

23 sepEntertainment
Cine i-a plătit lui Irinel Columbeanu restanțele de la azil. Nicio fostă femeie din viața lui nu l-a ajutat financiar și nici nu l-a vizitat

23 sepActual
Revine căldura în România. Meteorologii ANM s-au răzgândit, vezi prognoza meteo actuală

23 sepHoroscop
Intrarea Soarelui în Balanță pe 23 septembrie. Cum se schimbă viața nativilor, în funcție de zodie
Articole Similare

36 minute în urmăHoroscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment
După moda silicoanelor, vine cea a reducției mamare. Simona Halep și Nicoleta Luciu sunt doar câteva dintre vedetele care au apelat la procedura chirurgicală

23 sepActual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

23 sepHoroscop
Intrarea Soarelui în Balanță pe 23 septembrie. Cum se schimbă viața nativilor, în funcție de zodie

23 sepEconomie



