Mai mulți oficiali europeni citaţi de publicaţia Politico.eu, au transmis că Statele Unite fac o avere de pe urma războiului din Ucraina, prin vânzarea gazului la preţuri astronomice și vânzări de arme, în timp ce ţările din UE suferă.
''Adevărul este că, dacă priviţi atent, ţara care obţine cel mai mult profit din acest război este SUA, pentru că ei vând mai mult gaz şi la preţuri mai mari, şi de asemenea pentru că vând mai multe arme'', remarcă unul dintre aceşti oficiali europeni care au vorbit sub protecţia anonimatului.
''Ne aflăm cu adevărat într-un moment istoric'', spune un alt oficial european de rang înalt, care atrage atenţia asupra dublei lovituri pe care o primeşte UE prin creşterea preţurilor la energie şi subvenţiile prin care administraţia preşedintelui american Joe Biden ajută companiile americane şi astfel este afectată competitivitatea celor europene. De aici şi riscul ca opinia publică europeană să se manifeste atât împotriva efortului de război, cât şi împotriva alianţei transatlantice. ''America trebuie să-şi dea seama că opinia publică se schimbă în multe ţări ale UE'', subliniază interlocutorul citat.
Şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a îndemnat Washingtonul să răspundă preocupărilor europene. ''Americanii - prietenii noştri - iau decizii care au un impact economic asupra noastră'', a spus el într-un interviu pentru Politico.
Punctul major de tensiune între UE şi SUA în ultimele săptămâni îl reprezintă subvenţiile acordate de administraţia Biden prin Legea de Reducere a Inflaţiei (Inflation Reduction Act - IRA), care potrivit Bruxellesului afectează exporturile europene şi ameninţă să distrugă industriile din UE.
De asemenea, în timp ce încearcă să-şi reducă dependenţa faţă de energia rusească, statele UE cumpără din SUA gaze naturale lichefiate (GNL), pentru care plătesc de patru ori mai mult decât preţul practicat pe piaţa americană.
Pe plan militar, după ce unele state din UE au trimis arme şi muniţii Ucrainei, reducându-şi astfel considerabil propriile stocuri, acum au nevoie să le completeze, astfel că industria militară a SUA va beneficia de o înmulţire a comenzilor.
În timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a descris drept ''neprietenoase'' preţurile gazelor americane, iar ministrul german al economiei Robert Habeck a cerut Washingtonului să arate mai multă ''solidaritate'' reducând aceste preţuri, alţi miniştri şi diplomaţi din blocul comunitar îşi mărturisesc nervozitatea faţă de modul în care Biden pur şi simplu ignoră impactul politicilor sale interne asupra aliaţilor europeni.
Când, la summitul G20 din Bali, liderii europeni l-au abordat pe liderul de la Casa Albă în legătură cu preţurile mari ale gazelor americane, Biden a părut pur şi simplu că nu cunoaşte problema. ''Europenii sunt în mod vizibil iritaţi de lipsa de informare şi consultare prealabilă din partea SUA'', declară pentru Politico David Kleimann, de la think tank-ul Bruegel.
Oficiali de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc riscurile acestei atmosfere tot mai toxice asupra alianţei occidentale. Iar gâlceava între aliaţi este exact ce-şi doreşte preşedintele rus Vladimir Putin, constată diplomaţi europeni şi americani intervievaţi de Politico, conform AGERPRES
Tensiuni între Europa și SUA: Statele Unite fac o avere de pe urma războiului din Ucraina
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febExterne
Decizia luată de Elon Musk înclină balanța în favoarea Ucrainei în războiul cu Rusia

06 febExterne
Derapaj în SUA: Trump șochează America cu un videoclip rasist la adresa soților Obama

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

05 febExterne
Donald Trump îl susține pe Viktor Orbán înaintea alegerilor din Ungaria. Miza scrutinului din aprilie și semnalele de vulnerabilitate ale regimului de la Budapesta

05 febExterne



