Impactul mobilităţii pieţei muncii asupra finanţelor publice, rolul impozitării în sprijinirea creşterii economice şi pregătirea reuniunilor G20 şi FMI din aprilie au fost temele de pe agenda celei de-a doua zi a Ecofin-ului Informal de la Bucureşti.
Libertatea de mişcare a forţei de muncă este una dintre cele mai importante valori europene care poate îmbunătăţi viaţa cetăţenilor europeni. Cu toate acestea, statele din Estul şi din Sud-Estul Europei se confruntă cu mari provocări legate de mobilitatea forţei de muncă în spaţiul intra-comunitar, care au atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ. ”Muncitorii care lucrează în străinătate contribuie la PIB-ul ţării de origine. De ani buni, asta se întâmplă şi în România. Cu toate aceasta, mobilitatea forţei de muncă poate avea şi efecte negative. Este cazul mobilităţii selective, care duce la un exod al creierelor şi împiedică creşterea potenţială.
În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluţii comune la nivel european şi implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen”, a declarat, într-un comunicat, Eugen Teodorovici, ministrul român de finanţe, preşedintele Consiliului Ecofin.
Miniştrii de finanţe ai UE au discutat despre necesitatea de a reflecta asupra unei viziuni comune şi globale a politicilor fiscale ale statelor membre în secolul XXI, luând în considerare atât provocările actuale, cât şi cele emergente şi implicaţiile lor fiscale. În acest scop, este crucială nu numai găsirea modalităţilor corecte dar şi a nivelului potrivit de acţiune.
Ultimul punct pe agenda miniştrilor de finanţe din UE a fost aprobarea termenilor de referinţă pentru reuniunea G20 şi declaraţia pentru Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional. ”Aş dori să folosesc acest prilej pentru a face o scurtă trecere în revistă a rezultatelor Preşedinţiei române a Consiliului UE în domeniul economic şi financiar. Bilanţul nostru la jumătatea mandatului este destul de impresionant: 15 dosare închise după 65 de trialoguri cu Parlamentul European; pentru 6 dosare legislative şi pentru unul nelegislativ a fost obţinut un acord la nivelul Consiliului.
Am organizat 3 Consilii Ecofin şi 95 de întâlniri ale grupurilor de lucru pentru a închide aceste dosare şi pentru a avansa în acele dosare despre care veţi auzi în lunile următoare. Am spus întotdeauna că este mai bine să promiţi mai puţin şi să faci mai mult şi este exact ceea ce am făcut noi la Ministerul Finanţelor Publice”, a concluzionat Eugen Teodorovici, gazda Ecofin-ului Informal, informeaza adevarul.ro
Vezi si
Frații Dedeman au dat lovitura! Ce vor înființa cei doi și pe cine vor avea alături
Lovitură: Anomalia cu care se confruntă clienții RCS&RDS! Trebuia să se întâmple de la 1 aprilie
Renaște un brand istoric românesc! După trei decenii, revine în forță pe piață
Teodorovici: 'În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluţii comune la nivel european'
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17:30Actual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

17 octEconomie
Ce s-a întâmplat cu Bursa de Valori București, după atacul cibernetic de zilele acestea. Informații de interes pentru investitori
Articole Similare

15:30Social
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



