„Tesla de România” costă 450.000 de dolari. Mașina electrică de lux nu și-a găsit un cumpărător

Autor: Luciana Polite

Publicat: 16-03-2024 20:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În urmă cu doi ani, a fost realizată prima „Tesla de România”, la Cluj. Bolidul de lux, electric, nu și-a găsit încă un cumpărător și a fost expus recent la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, în cadrul unei manifestări științifice dedicate noilor tehnologii. Cu acest prilej, coordonatorul echipei care a creat vehiculul a venit cu toate detaliile.


Florin Dehelean a reușit, alături de 22 de studenți, să construiască primul vehicul electric din România, care este și omologat. Mașina este 90% producție proprie, inclusiv bateriile au fost create în țara noastră. Are o autonomie de 300 de kilometri și poate atinge viteza de 140 de kilometri la oră. Prețul său este de 450.000 de euro.


Cu ce este atât de specială și de ce ar putea chiar să fie mai tare decât Tesla, spune chiar el:

„Noi ne diferenţiem prin faptul că mergem direct la client. Şi mergem la un client care doreşte o maşină personalizată. Viitorul acestei maşini este că încercăm prin această maşină să transpunem o posibilă colaborare sau atragere de investitori pentru o linie de asamblare sau de producţie în România pentru a crea diferite maşini sau modele care să satisfacă nevoile anumitor clienţi”, a declarat Florin Dehelean, potrivit Wall Street.

CITEȘTE ȘI: Dmitri Medvedev îi provoacă pagube însemnate lui Elon Musk! Acțiunile Tesla s-au prăbușit după ce constructorul de automobile a fost de acord cu previziunile liderului rus

Plus față de Tesla. Mașina este mult mai prietenoasă cu mediul


Spre deosebire de Tesla, majoritatea componentelor care au fost utilizate pentru mașina din Cluj sunt biodegradabile. Totuși, procesul până la crearea unei astfel de variante a durat. Începutul său a fost în 2019, iar omologarea a venit abia în 2022.

Pentru a putea să-și vadă visul realitate, doctorandul de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Florin Dehelean, are nevoie și de sponsori. De aceea a și merg la eveniment:
„Şi aici căutăm sponsori. Ce e şi aici important, este că îi ajut pe acei studenţi ca să le devină visul realitate şi să fie cât mai buni în ceea ce fac”, a adăugat Florin Dehelean.

Printre cei care au dus la realizarea „Tesla de România” se numără și Peter Szabo, care are o maşină numită "Julia",  prima decapotabilă produsă în România. Vehiculul este din lemn de frasin, după modelul cabrioletelor sport din perioada interbelică.

CITEȘTE ȘI: Tesla deschide fabrică la Brăila și face angajări. Din păcate, nu este vorba despre colosul american, ci despre o companie din Cehia
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri