Theodor Paleologu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2019 și fost ministru al Culturii, a criticat actuala Coaliție PNL-PSD-UDMR.
În opinia lui Paleologu, Coaliția se înțelege perfect: „face unul o măgărie, face și celălalt o măgărie”.
„Sigur că e frustrant când ești votant de dreapta să vezi așa o coaliție. E posibil și pentru votanții de stânga să fie frustrant. Noi evident că nu avem cum să fim fericiți cu așa ceva.
Plus că vedem modul foarte abuziv și discreționar în care se comportă. Profită de faptul că e un război în apropierea României pentru a face tot felul de măgării, de numiri inacceptabile, pe ideea că lumea e speriată de altceva, e preocupată de prețuri, inflație, nivelul de trai și nu mai dă atenție mizeriilor, măgăriilor și porcăriilor făcute de cele două partide. Mă gândesc, de pildă la numirea lui Cezar Preda (de profesie inginer metalurg – n.r.) la Institutul Cultural din Paris. E ceva revoltător! Îmi face greață așa ceva! Cunosc personajul… e absolut dezgustător așa ceva, dar e doar un exemplu între multe altele. Pentru noi, cetățenii, e evident supărător, revoltător”, a spus Paleologu, la B1 TV.
„Altminteri cred că se înțeleg destul de bine. Tare mă tem că într-un anume sens coaliția funcționează bine în sensul în cate își împart genul ăsta de favoruri: face unul o măgărie, face și celălalt o măgărie”, a mai spus Theodor Paleologu.
Theodor Paleologu: 'Tare mă tem că într-un anume sens Coaliția funcționează bine: Face unul o măgărie, face și celălalt o măgărie'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 02-07-2022 20:52
Trending

12 febPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

12 febActual
Fenomenul care are loc în Transilvania în raport cu alegerile din Ungaria declanșează un semnal de alarmă puternic pentru România

12 febSocial
România fără burtă. O bătrână a fost surprinsă în ipostaze dramatice, într-un magazin din Capitală. Femeia căuta cea mai ieftină pâine: „Ce să facem, mamaie, ca să ne descurcăm?”

12 febPolitica
Dragoș Sprînceană lansează acuzații dure la adresa Ancăi Alexandrescu și a liderului AUR George Simion

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

12 febActual
Salariul aiuritor primit de Adrian Sârbu pe când conducea Pro TV. Averea lui s-a diminuat considerabil după ce a fost condamnat

12 febActual
Nicușor Dan spune că România ar putea îndeplini criteriile pentru adoptarea euro în trei-patru ani

09:11Actual
Adio, Dacia Logan și Sandero în România. Francezii de la Renault au luat o decizie radicală în cazul celor două modele

12 febPolitica
Dilema lui Nicușor Dan: A fi sau a nu fi în Consiliul de Pace al lui Trump

12 febExterne
Cenușa URSS dă naștere unei forțe la nivel european. O țară din fostul spațiu sovietic are un progres de invidiat
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



