Când este vorba să-și aloce bani, votează cu două mâini. Nici nu mai contează că Guvernul a luat până și banii din fondul de rezervă pentru că nu mai sunt bani. Așadar, parlamentarii care nu domiciliază în Bucureşti sau în judeţul Ilfov vor primi o diurnă de deplasare de acum înainte. Cuantumul acestei diurne este stabilit de conducerea celor două Camere ale Legislativului, potrivit unei propuneri legislative adoptate vineri, cu unanimitatre de voturi, de Camera Deputaţilor şi Senat.
Proiectul pentru modificarea articolului 41 alineatul (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prevede că „deputaţii şi senatorii prezenţi la lucrările Parlamentului care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov primesc o diurnă de deplasare al cărei cuantum este stabilit prin hotărârea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere”, scrie libertatea.ro.
Vezi și EXCLUSIV! Situație dezastruoasă la un minister important! Tudose aprobă! Ce au făcut cu milioane de euro!
Proiectul mai prevede că „de diurna prevăzută (…) şi dreptul de decontare a cazării în teritoriu, în unităţi de primire turistice cu clasificare de cel mult 4 stele, sau de compensare a cheltuielilor de cazare într-un cuantum stabilit prin hotărârea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere beneficiază deputaţii sau senatorii care: efectuează deplasări în ţară din însărcinarea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau al Senatului, a Birourilor permanente ale celor două Camere, a birourilor comisiilor permanente sau a liderilor grupurilor parlamentare; nu domiciliază în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, pe timpul deplasării în aceste circumscripţii, în vederea îndeplinirii activităţilor legate de desfăşurarea mandatului; deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care se deplasează în alte localităţi din ţară, în afara celei de domiciliu, pentru activităţile legate de exercitarea mandatului”.
Parlamentarii care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov primesc, în prezent, o diurnă de deplasare de 2% pe zi din indemnizaţia lunară brută prevăzută pentru deputat sau senator.
Vezi și Acest GIGANT NU majorează salariile angajaților! Ce soluție a găsit pentru a FENTA așa-zisa „Revoluție Fiscală”
Prima bancă din România care introduce acest lucru: Ce trebuie să știe clienții săi
Tot pentru ei: ce fonduri vor mai primi parlamentarii! A fost unuanimitate de voturi
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 octombrie 2026: Previziuni pentru toate zodiile

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octHoroscop
Horoscop financiar 17 octombrie: Oportunități pentru toate zodiile

16 octEconomie
Curs valutar BNR 16 octombrie 2026: euro și dolarul cresc

16 octActual



