Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată în şedinţa din 26 iulie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti un proiect conform căruia pensionarii bucureşteni, ce au pensia mai mică decât salariul minim net pe economie, vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de maximum 250 lei.
Acești bani vor fi dați pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari.
Sprijinul financiar va fi acordat o singură dată/beneficiar, din bugetul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.
De asemenea, Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti va fi împuternicit să elaboreze regulamentul, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.
"Având în vedere faptul că în Municipiul Bucureşti există un număr mare de persoane vârstnice care au probleme de vedere, ne propunem să venim în sprijinul pensionarilor cu pensia mai mică decât salariul minim pe economie (1.162 lei) pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari. Costul ochelarilor se va deconta de către Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, în cuantum de maximum 250 lei net, acordaţi o singură dată", se arată în expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, potrivit agerpres.ro.
În raportul de specialitate sunt citate statistici potrivit cărora în Municipiul Bucureşti există aproximativ 200.000 de pensionari cu pensia mai mică decât salariul minim pe economie.
"Având în vedere că problemele de vedere în rândul persoanelor vârstnice sunt foarte des întâlnite, estimăm pentru acest proiect un buget de aproximativ 50.000.000 lei", se mai arată în document.
Vezi și Klaus Iohannis a promulgat legea: Riscaţi închisoarea dacă le faceţi asta vecinilor
Totul a fost confirmat din interiorul Ministerului Muncii: Când vor primi 1 000 de euro firmele care angajează un intern
EXCLUSIV! Ministerul condus de Olguța Vasilescu reacționează, după ce un medic a făcut praf Guvernul! Ordonanța de Urgență adoptată de Executiv
Toți cei care au pensia mai mică decât salariul minim pe economie sunt vizați! Ce bani ar putea primi de la Primăria Capitalei
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

circa 1 oră în urmăEntertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

02 noiSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

02 noiEconomie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

02 noiEconomie
Cel mai mare Black Friday pe care eMag l-a avut vreodată urmează să înceapă. Produsele care vor fi la mega-reducere
Articole Similare

07:30Economie
Cea mai grea iarnă din ultimul deceniu, din punct de vedere al energiei. Provocarea reală se va vedea pe facturile românilor

07:00Economie
2026, anul cu cel mai mare Black Friday din istoria României. Mai bine de 250 de magazine s-au înscris

02 noiEconomie
La Doi Pași Extra, pariul Metro, se apropie de 90 de magazine. Cum funcționează rețeaua operată direct și ce rezultate financiare are

02 noiEconomie
5.000 de lei salariul minim, de la 1 ianuarie 2027. Ce ar însemna o astfel de variantă pentru economia țării

02 noiEconomie



