Potrivit noii legi, asociațiile se vor ocupa de contractarea și facturarea utilităților. Astfel, cei care stau la bloc vor fi împărțiți în două mari categorii: consumatori colectivi sau individuali. Cei colectivi vor fi, de fapt, asociațiile de proprietari, iar cei individuali vor fi, mai exact, proprietarii de apartamente dintr-un imobil.
Astfel, în cazul în care locatarii sunt racordați la instalațiile comune ale blocului, utilizatorul va fi asociația de proprietari, iar dacă aceștia sunt racordați direct la instalațiile unui apartament, utilizator va fi chiar proprietarul locuinței.
Potrivit avocatnet.ro, contractele se vor încheia fie cu asociația de proprietari, fie cu proprietarul apartamentului, în funcție de tipul de branșament. În cazul asociațiilor, la respectivul contract se vor anexa și convenții de facturare individuală, ce vor fi în număr egal cu cel al apartamentelor din imobil.
La fel va fi făcută și facturarea.
După cum stabilește Legea nr. 196/2018, pentru alimentarea cu apă sau pentru serviciul de canalizare vor putea fi încheiate contracte individuale de furnizare sau prestare direct între furnizor și proprietarii de locuințe, fără a mai fi nevoie de realizarea racordurilor individuale. Acest lucru va fi posibil doar dacă vor exista branșamente de alimentare cu apă direct la instalațiile fiecărui apartament, dacă aceeași firmă va furniza ambele servicii, dacă toți proprietarii din bloc vor fi de acord cu introducerea în contract a unei clauze de întrerupere a alimentării cu apă în caz de neplată a serviciului de canalizare și toate branșamentele și contoarele vor fi avizate de către furnizorul de servicii.
În cazul furnizării de căldură, contractele individuale de furnizare vor putea fi încheiate numai dacă vor exista branșamente între rețeaua publică și rețeaua interioară a fiecărui apartament și dotate cu aparate de măsură pentru stabilirea consumului, dacă toți proprietarii vor încheia contracte individuale de facturare, dacă soluția de branșare, precum și tipul contoarelor vor fi avizate de către furnizor și dacă citirea contoarelor individuale și comune va fi făcută de o firmă specializată.
Convențiile individuale de facturare vor putea fi încheiate la propunerea furnizorului de utilități, dar numai cu acordul tuturor proprietarilor de apartamente din bloc sau la solicitarea asociației de proprietari. În cazul în care asociația de proprietari solicită încheierea convențiilor individuale de facturare, tot aceasta va suporta și costurile suplimentare generate de facturarea individuală a serviciului.
Același act normativ stabilește și că furnizorul serviciilor va avea dreptul de a acționa în instanță proprietarul de apartament care nu și-a plătit facturile emise în baza contractelor individuale sau a convențiilor individuale. Furnizorii vor putea da în judecată rău-platnicii după ce au trecut cel puțin 60 de zile de la termenul scadent și cu notificarea acestora cu cel puțin șapte zile înainte de a acționa.
Actul normativ ce va intra în vigoare în luna septembrie mai precizează că, în cazul în care unul sau mai mulți proprietari de apartamente nu-și vor plăti facturile individuale, sistarea, întreruperea sau limitarea furnizării de utilități pentru întreg blocul vor fi interzise.
Vezi și Cine i-a împiedicat pe protestatarii #Rezist să ia cu asalt nunta fiului lui Liviu Dragnea – Ștefan Valentin ar fi plătit o sumă impresionantă (SURSE)
Schimbare radicală! Toate farmaciile și drogheriile nu vor mai face asta, începând de azi!
Totul despre noua Lege a pensiilor! Milioane de români sunt vizați













