Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amânat decizia de a majora preţul gazelor pentru consumatorii casnici până la aprobarea în Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmând ca modificarea preţului final să intre în vigoare de la 1 noiembrie, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.
„Am amânat decizia privind preţul gazelor până după aprobarea în Parlament a OUG 64, întrucât vor fi operate modificări care vor avea impact major şi asupra preţului final. Este vorba de faptul că va fi dereglementat serviciul de înmagazinare şi, totodată, vor fi modificate cotele obligatorii de tranzacţionare pe bursă pentru producători”, a explicat Havrileţ, potrivit Agerpres.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012 aduce mai multe modificări substanţiale legislaţiei din sectorul gazelor. Astfel, producătorii de gaze vor trebui să vândă prin intermediul bursei 70% din producţie şi, totodată, OPCOM va deveni singura bursă angro de gaze naturale recunoscută prin legislaţie.
Havrileţ a mai arătat că a primit asigurări că ordonanţa va fi adoptată în Parlament în această lună, astfel încât ANRE să poată decide un nou preţ final al gazelor care să intre în vigoare de la 1 noiembrie şi care să ia în calcul şi modificările aduse de ordonanţă.
Vezi și SURSE! Indivizii care l-au escortat pe Liviu Dragnea la ÎCCJ nu fac parte din clanuri! La ce renumit club din Capitală au fost bodyguarzi
Datorii imense pentru Mioara Roman! Apel DISPERAT la fostul soț
Olguța Vasilescu dă asigurări: Ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare a femeilor după intrarea în vigoare a legii
Toți consumatorii casnici sunt vizați: Când se va majora prețul gazelor/Decizie de ultim moment a ANRE
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



