Primarul Daniel Băluţă, a anunțat în maxim zece zile, locuitorii din Sectorul 4 vor putea beneficia de un nou sistem.
"Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat, în şedinţa de joi, noua Metodologie de atribuire a locurilor de parcare rezidenţiale. Astfel, în cel mult 10 zile, locuitorii Sectorului 4 îşi vor putea rezerva un loc de parcare din cele disponibile prin intermediul unei aplicaţii mobile, iar cei care le vor ocupa spaţiul plătit se vor trezi cu roţile blocate. O noutate reprezintă faptul că datornicii la taxe şi impozite locale nu vor putea beneficia de un loc de parcare, dar şi faptul că maşina pentru care se rezervă locul trebuie să aibă ITP şi RCA valabil. Din primăvara anului viitor, locuitorii Sectorului 4 vor avea posibilitatea să solicite primăriei şi montarea unor sisteme electronice de blocare a locurilor de parcare", explică edilul, într-o postare pe Facebook.
Conform proiectului, atribuirea, inclusiv menţinerea locurilor în parcările de pe raza Sectorului 4 alocate deja, se va face de către Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4 în baza solicitărilor transmise exclusiv electronic prin intermediul platformei on-line, în limita locurilor disponibile.
Printre condiţii figurează: nu mai mult de un loc de parcare pentru fiecare adresă de domiciliu/reşedinţă; se pot atribui locuri de parcare numai pentru autovehiculele a căror masă totală autorizată este mai mică de 3,5 tone; locurile se pot atribui pe o rază de maxim 250 de metri faţă de adresa de domiciliu/reşedinţă/sediu social/punct de lucru; locurile se pot atribui numai persoanelor care nu figurează cu debite restante către bugetul local; autovehiculele trebuie să aibă inspecţia tehnică periodică valabilă şi asigurarea obligatorie de Răspundere Civilă Auto valabilă.
Solicitările se vor transmite exclusiv electronic prin intermediul platformei online disponibilă pe website-ul Direcţiei Mobilitate Urbană Sector 4. În secţiunea "Solicitare loc de parcare" se va afişa harta dinamică, iar pentru transmiterea electronică a unei solicitări se va selecta locul dorit, în condiţiile în care acesta este liber.
Persoanele cu dizabilităţi vor avea prioritate la atribuirea unui loc de parcare, iar locurile gratuite atribuite acestora vor fi marcate cu un simbol alb.
Pentru a evita ocuparea abuzivă a locului de parcare, utilizatorul poate solicita exclusiv electronic prin intermediul platformei online montarea unui blocator, cu un tarif de 10 lei/lună. Ocuparea abuzivă a unui loc de parcare de reşedinţă poate fi sancţionată de către reprezentanţii Direcţiei Mobilitate Urbană prin blocarea roţii autovehicului care a fost parcat abuziv. Deblocarea roţii se va face numai după ce i-au fost reamintite conducătorului auto prevederile regulamentului şi a fost achitat tariful de deblocare.
Tarifele pentru deblocare vor fi progresive, după cum urmează: pentru prima abatere - deblocare gratuită, însoţită de avertisment; a doua abatere - 50 de lei; a treia abatere - 100 de lei; a patra abatere - 250 de lei; pentru ocuparea abuzivă a unui loc destinat persoanelor cu handicap - 500 de lei. Tarifele vor fi mai mari dacă nu se solicită deblocarea roţii în termen de 24 de ore. Pentru situaţii deosebite în care parcarea abuzivă pune în pericol siguranţa publică se poate lua măsura ridicării autovehicului.
Dacă după primele trei luni de funcţionare a platformei online nu se ocupă locurile de parcare disponibile în proporţie de 95%, se va da posibilitatea solicitării unui al doilea loc de parcare de reşedinţă.
Conform expunerii de motive, în Sectorul 4 există 41.000 de locuri de parcare de reşedinţă, dintre care circa 5.000 sunt neatribuite cu un contract de închiriere, conform agerpres.ro
Vezi și
EXCLUSIV! PNL reacționează, după dezvăluirile făcute de Victor Ciutacu! Ce spune despre Ilie Gâzea, bătrânul decedat după protestul #Rezist Diaspora
Dezvăluire explozivă! Primul ministru care ar putea zbura din Guvernul Dăncilă – Jocuri de culise halucinante
EXCLUSIV! Nereguli grave, depistate la cel mai cunoscut festival din România! Ce important om politic le-ar fi dat „avizul” comercianților ilegali
Toți locuitorii din Sectorul 4 din București vor beneficia de acest sistem! Despre ce este vorba?
Trending

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

44 minute în urmăPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



