Fostul președinte al României, Traian Băsescu, se mută în aceste zile din locuința de la RA-APPS, el pierzându-și privilegiile de fost șef de stat după decizia ÎCCJ de colaborare cu Securitatea.
Traian Băsescu crede că e o răzbunare a lașilor care n-au putut să-l învingă în anii în care a fost în activitate.
„(n.r. - Mă mut) Și astăzi, și mâine, și poimâine! Noi nu suntem proaspăt căsătoriți să avem un cuier și un pat. Încerc să mă încadrez în lege atât de mult cât se poate. Numai că de ieri sunt supărat, a murit cățelușul ăsta amărât! Sunt supărat de câine, nu de mutat! De mutat, m-am mutat de 10 ori la viața mea, mă mai mut o dată, dar am observat că Parlamentul și Înalta Curte, prin deciziile lor, mi-au desființat cei zece ani de președinție! Eu nu mai sunt un fost președinte, sunt un oarecare cetățean!
Vreau să văd dacă Parlamentul cu toți lașii care nu m-au putut învinge cât am fost în activitate, dar mă lovesc după ce nu mai sunt în activitate, dacă îmi vor lua și brevetul de căpitan de cursă lungă. Că ei, marea majoritate, sunt oameni fără meserie. Dacă pleacă din politică sunt muritori de foame.”, a afirmat Traian Băsescu, conform Antena 3.
Traian Băsescu a izbucnit: Toți lașii care nu m-au putut învinge cât am fost în activitate mă lovesc după ce nu mai sunt în activitate
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 03-06-2022 14:08
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



