Traian Băsescu reacționează: „Ce cauți aici dacă ești cu mintea întunecată?”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 23-01-2017 20:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Duminică, în România, s-au organizat mai multe manifestații împotriva celor două proiecte de Ordonanță de Urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal, iar la mitingul de la București a fost participat și președintele Klaus Iohannis. Prezența acestuia la Piața Universității a fost aspru criticată de oficiali ai Partidului Social Democrat (PSD) și de reprezentanți ai mass-mediei.


În acest context, fostul președinte Traian Băsescu a anunțat pe Facebook că „această bătălie poate ruina statul român”. Postarea liderului Partidului Mișcarea Populară (PMP) nu a fost pe placul unui utilizator, care i-a reproșat că își dorește ca „amnistia și grațierea să treacă”.


În scurt timp, Băsescu a reacționat. „Ce cauţi aici dacă eşti cu mintea întunecată de ură şi incapabil să înţelegi că ţara are nevoie de echilibru? Întoarce-te nene în anii '50 dacă asta îţi este pasiunea. Eu sigur nu mai vreau anii '50 în RO. În mod cert, eu susţin introducerea în coduri a celor 50 decizii ale CCR. Tu poţi să susţii ce vrei”, i-a scris fostul șef de stat respectivului utilizator.


Postarea inițială a lui Traian Băsescu a fost următoarea:


„Bătălia care ruinează statul
Toate ţările membre au ca prioritate a momentului repoziţionarea în interiorul UE ca urmare a Brexit-ului şi adaptarea la noile realităţi ale NATO urmare a alegerii lui Donald Trump în SUA.
La noi în schimb tot efortul, toată energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă sunt concentrate într-o cumplită bătălie pentru putere având ca principală miză justiţia.
Este tipul de bătălie care poate ruina statul, iar când bătălia se va fi terminat am putea constata că România nu mai reprezintă nimic nici în UE şi nici în NATO .
Soluţia?
Discuţii corecte şi dezbatere publică fără patimă despre justiţie şi acţiune imediată de repoziţionare în NATO şi UE”.


traian basescu postare


Vezi și Detalii interesante despre Mădălina Dobrovolschi – purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis


Iohannis în mijlocul protestelor – ce a transmis de fapt lumii prin gesturile sale


Afacerile lui Cătălin Botezatu – implicarea la clubul Bamboo

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri