Totodată, el a precizat că, în calitate de om al legii, nu ai voie să oferi un favor unui potențial infractor doar pentru că îți furnizează informații.
„Linia este foarte simplă. Evident că polițiștii, mai ales cei din combaterea criminalității organizate, își recrutează acei informatori din lumea interlopă, pentru că nu ar putea să obțină informații valoroase de la bibliotecari, cofetari sau alte categorii sociale. Însă există o barieră dincolo de care nu poți să treci. Ca om al legii, nu ai voie, nici moral, nici legal, să oferi un favor unui potențial infractor doar pentru că îți furnizează informații, oricât de bune ar fi ele.
Vis-a-vis de informațiile apărute în spațiul public în legătură cu acel personaj, prefer ca la momentul acesta să le privesc cu rezerve, cu atât mai mult cu cât tot din spațiul public am aflat că situația de la Caracal este anchetată de Corpul de control al ministrului sau al IGP și ar fi foarte bine ca acele aspecte să fie lămurite cât mai repede și luate măsuri, dacă se impun. Pentru repararea imaginii Poliției române, atât cât se mai poate face, trebuie și comunicat cât mai repede rezultatul acelor verificări”, a declarat, la Digi 24, Traian Berbeceanu.
Întrebat de relația dintre Alexe și Rădoi, fostul șef BCCO a replicat: „Nu, este o relație nefirească, dacă este adevărat”.
Vezi și
Lovitură pentru polițiști! Ordinul ministrului de Interne a fost publicat în Monitorul Ofical
Vești pentru mii de șoferi! Unde vă puteți contesta amenzile primite – Măsură adoptată de Senat
Adio ‘execuțiilor’ din Poliție? Propunerea care desființează jocurile din MAI


















