Peste 40 de speakeri de top, din țară și străinătate, vor discuta joi, 24 iunie, la Brașov, despre soluțiile care pot grăbi transformarea digitală și tranziția către “verde”, în cadrul Conferinței “Orașe și comunități. Viziune 2030”. Evenimentul se desfășoară în format hybrid, fizic și online, la CATTIA Brașov.
Evenimentul este organizat de Asociația SMARTiCITY și jumptosmart.ro și se înscrie în seria de evenimente prin care promovăm conceptul de “smart city”, acel oraș care folosește tehnologia și datele, pentru a lua cele mai bune decizii în folosul cetățenilor săi. Vom pune accent și pe parteneriatul și colaborarea dintre structurile administrației publice centrale și locale, companii, ONG-uri și universități, fără de care succesul unei bune guvernări locale nu ar fi fost posibil.
“ Orașele trebuie, practic, să se reinventeze, cu ajutorul tehnologiei, astfel încât să ne ofere nouă locuitorilor săi, un standard mai înalt al calității vieții. Iar noi n-am propus, încă de acum 5 ani, să punem umărul, alături de mulți alți stakeholderi, la grăbirea acestui proces necesar”, a declarat Camelia Spătaru, președinta Asociației SMARTiCITY.
Este al 5-lea eveniment organizat de Asociația SMARTiCITY în acest an, după Oradea, București, Cluj și Piatra Neamț (www.jumptosmart.ro).
Printre speakerii evenimentului: Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov, Pekka Timonen, Primarul orașului finlandez Lahti, Capitală Verde Europeană 2021, Matthew Baldwin, Deputy Director-General DG Move Comisia Europeană și “ Manager of the upcoming EU Mission on Climate-neutral and smart cities”, E.S. Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite, Vlad Șinca, Secretar de stat Ministerul Energiei, Marius Vasiliu, Secretar de stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Silvia Dinică, Președinta Comisiei economice Senat, Antal István-Loránț, Președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale Senat, Sabin Sarmas, Președintele Comisiei pentru tehnologia informației Camera Deputaților, Dumitru Flucus, secretar al Comisiei de administrație publică Camera Deputaților, Victor Ilie, Comisia budget- finanțe, Camera Deputaților, Jakab Istvan Barna, Vicepreședinte al Consiliului Județean Covasna, primarii orașelor Zărnești, Râșnov, Ghimbav, Rupea, precum și primari de comune cu potențial turistic: Cristian, Bran, Sânpetru, Poiana Mărului, Fundata.
Partenerii evenimentului: Integrisoft, Orange, Electrogrup, UP România, Urban Scope, Bosch România, Signify, Dahua Technology, fastPark, Steinbeis, Capital Estate, Comm360, Silnef Security, ebagaje.ro.
Conferința va fi transmisă LIVE pe pagina de Facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/oraseinteligente , începând cu ora 10.30.
Partenerii media: News.ro, bugetul.ro, newmoney.ro
Despre noi
Asociația SMARTiCITY și jumptosmart.ro au creat o platformă de evenimente, în urmă cu 4 ani, pentru a promova orașul viitorului, orașul inteligent, prin conferințe și traininguri: smart education, smart transportation, smart energy, smart health etc. La evenimentele noastre sunt prezenți miniștri, secretari de stat, primari, city manageri, reprezentanți ai Comisiei Europene, speakeri internaționali și ai unor instituții internaționale, lideri de top din companii din țară și străinătate etc.
Transformarea digitală și verde, în dezbatere la Brașov
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



