Tranzacție reușită! Ce colos a fost vândut

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 01-10-2018 14:31

Actualizat: 01-10-2018 13:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro




Producătorul farmaceutic francez Sanofi a anunţat luni că a finalizat vânzarea diviziei Zentiva către Advent pentru 1,9 miliarde euro.


În luna aprilie a acestui an, Advent International şi Sanofi au anunţat că au intrat în negocieri exclusive privind vânzarea Zentiva.

”Sanofi a finalizat vânzarea, anunţată anterior, a diviziei europene de medicamente generice Zentiva către Advent Internaţional (Advent), procesul de separare fiind considerat încheiat pe 30 septembrie”, se arată în comunicat.

Tranzacţia a fost finalizată înainte de termen, pentru suma de 1,9 miliarde de euro, potrivit companiei.

Sanofi a anunţat începerea negocierilor exclusive cu Advent în luna aprilie a acestui an şi a încheiat negocierile pe 28 iunie.

”Procesul de separare face parte din strategia Sanofi de simplificare şi remodelare a companiei”, se arată în comunicat.


 

Vezi şi

EXCLUSIV! Semnal de alarmă pentru Lia Olguța Vasilescu! De cine a uitat în noua Lege a pensiilor – Mii de cazuri



  Lovitură imensă pentru șoferi! Cum veți rămâne mai ușor fără permis


Nu le veți mai găsi începând de azi-Schimbare radicală făcută de ING


 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri