Preşedintele american Donald Trump l-a lăudat pe omologul său francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, în care şi-a adus aminte că şefului statului francez i-a făcut plăcere să-l ţină de mână la recenta lor întâlnire de la Paris, relatează AFP, citată de Agerpres.
Emmanuel Macron "este un tip grozav. Inteligent. Puternic. Îi place să mă ţină de mână", a spus Trump în interviul din care cotidianul american a publicat câteva fragmente pe pagina sa de internet.
"Oamenii nu-şi dau seama că-i place să mă ţină de mână. Şi asta-i bine", a insistat liderul de la Casa Albă.
"Serios. E un om foarte bun. Şi un tip dur, dar ştiţi, trebuie să fie. Cred că va fi un preşedinte minunat al Franţei. Dar îi place să mă ţină de mână", a comentat Donald Trump.
Vezi și Lagăr de concentrare pe bani publici! Cruzimi fără margini într-un oraș important din România și România riscă sancțiuni usturătoare
Preşedintele american a mai mărturisit între altele că defilarea de Ziua naţională a Franţei, la care a asistat în timpul vizitei sale la Paris, a fost "una din cele mai frumoase" parade pe care le-a văzut, adăugând că ar trebui organizată una similară şi la Washington, pe Pennsylvania Avenue, care leagă Congresul SUA de Casa Albă.
Trump, declarația despre Macron, care a uluit planetă! Glumă?
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



