Potrivit Digi24, deși această măsură nu este prevăzută în Codul Fiscal, medicii pot sta liniștiți, nu ar fi singura măsură promisă și neaplicată. În aceeași situație se află și impozitul pe veniturile din dividende.
Scutirea medicilor de acest impozit urma să intre în vigoare de la 1 septembrie. Cei care ar fi beneficiat de această măsură erau ”persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor precum și din activități independente din exercitarea profesiei de medic”.
Conform articolului 60, persoanele fizice cu handicap grav, permanent, persoanele care crează program de calculator și cerctetătorii care lucrează pe partea aplicativă sau tehnologică sunt scutite de impozit.
De asemenea, și eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate și taxarea suplimentară a persoanelor au fost trecute la discutate și uitate. Și aceste reglementări, la fel ca cele de mai sus, au dispărut din cuprinsul actului citat.
Vezi și Atenție, șomeri! Câți bani puteți primi de la stat și în ce condiții
Nu vă enervați! Ce funcție publică ocupă domnișoara din imagine și ce salariu are
ATENȚIE! Toate firmele din România vor fi OBIGATE să folosească asta din vara lui 2018















