Potrivit Digisport.ro, UEFA va introduce noi reguli, pe care le va testa începând din acest an. Regula se va aplica la EURO U19 feminin şi la EURO U21 şi EURO U19 masculin.
A patra schimbare se poate face în cazul în care o partidă nu se decide în 90 de minute şi are nevoie de prelungiri.
De notat că regula a fost deja testată la Campionatul Mondial al Cluburilor şi primul jucător care a beneficiat de a patra schimbare a fost Alvaro Morata. De asemenea, regula a fost introdusă în Cupa Angliei. Acum, noul sistem va fi testat însă la mult mai multe competiţii şi, în funcţie de succesul de care se va bucura, UEFA ar urma să extindă regula la toate competiţiile pe care le organizează. Potrivit informaţiilor venite dinspre forul continental, şansele ca norma să se permanentizeze sunt extrem de mari.
Vezi și A ieșit la iveală! Ce salariu are, de fapt, Maia Morgenstern, actrița care a cucerit Hollywoodul
Incredibil! La cât este estimată averea manelistului Guță și ce face ANAF


















