Un tânăr antreprenor face ravagii cu produsele lui de înaltă calitate ce sunt vândute și internațional, iar profiul acestuia este unul bănos.
Lucian Gheorghiță este un antreprenor de 33 de ani, care a absolvit două facultăti, una de drept, iar cealaltă de relații internaționale.
A recunoscut că a preferat mereu să lucreze pentru el. Și-a deschis primul business în 2010, în consultanță, dar și-a mai încercat norocul și în alte domenii.
Când a pornit Constantin Nautics, antreprenorul a investit 25.000 de euro pe un magazin online, un atelier de lucru ce se află în centrul Bucureștiului, ce a funcționat ca și showroom. În trei an și jumătate, afacerea a ajuns la venituri de peste 3,8 milioane de lei. Punctele de distribuție fiind în Băneasa Shopping City, AFI Palace Cotroceni, AFI Ploieşti şi Vivo Constanţa.
Vânzările din Bucureşti reprezintă aproximativ 40% din rulajele la nivel naţional, aici intrând atât cele online, cât şi cele din magazinele fizice. Produsele comercializate de companie ajung şi în alte 24 de ţări, inclusiv Australia, Statele Unite sau Orientul Mijlociu. „Toate produsele noastre sunt confecţionate manual şi sunt creaţii originale.
Prin natura materialelor din care sunt construite, ele pot fi purtate tot timpul, în condiţii extreme de umiditate, căldură sau frig fără să se deterioreze. Cred că acest lucru a ajutat mult la succesul produselor“, afirmă tânărul antreprenor. Anul trecut, numărul mediu de angajaţi a fost de 29, în vreme ce profitul companiei a fost de aproximativ 230.000 lei, ne-au informat businessmagazin.ro
Vezi și Special! Ce salariu are Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea, bugetarul care i-a jignit pe cei din Diaspora: La miting vin hoții și curvele!
Lia Olguța Vasilescu anunță finalizarea unei investiții uriașe! După șase ani, s-a reușit eliminarea lor
Mai multe categorii de salariați se pot pensiona mai devreme! Legea se aplică de joi
Uimitor! A terminat facultatea de drept si relații internaționale, iar acum își vinde produsele în toată lumea
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



